urmele, aceasta se întâmplă nu pentru a înşela, ci pentru că transcende prezentul în care îmi porunceşte. Urma este pusă în relaţie cu neliniştea prezentului, cu ceea ce nu se lasă investit în principiul conştiinţei. Astfel, dacă pentru Husserl
„este necesar ca surplusul de sens care este legat de experienţa celuilalt să
provină din experienţa mea proprie"1 13, Levinas consideră că ceva - numit de el proximitate şi redat prin metafora maternităţii - ne apropie de semen înaintea oricărei experienţe.
Totuşi, el recunoaşte existenţa unei dependenţe de discurs şi concept chiar în încercarea de a indica ceea ce este refractar conceptualizării. Apelând la limbajul poetic, Levinas. utilizează expresii care nu pot fi cu adevărat izolate unele de altele tocmai pentru că îşi proiectează reciproc sensurile. Scrierile sale, influenţate de textele iudaice care utilizează metafora, parabola, alegoria, se vor a fi enigme, depăşiri ale tematicului, aflându-se deci la limita dintre luare în posesie, învestire într-o temă şi eliberare. Discursul levinasian se întrerupe pe sine pentru a transcede scriitura în care apare.
Această ambiguitate este crucială pentru Levinas din moment ce, pentru
„litigiul" în care se află etica şi ontologia, nu doar tribunalul argumentelor contează, ci şi modul în care se raportează la discurs. Obligaţia cititorului faţă
de „alteritatea" textului - putem interpreta - este aceea de a asculta interogaţia gândirii tradiţionale despre valori. În această modalitate îşi propune Levinas să
arate că fiinţa nu impune monopolul asupra sensului. Vom încerca să aflăm în ce măsură şi-a atins scopul.
1 1 1 Ş i pentru un alt gânditor francez, Maurice Merleau-Ponty, filosofia este o adâncire în ambiguitatea vieţii, ambiguitate ce provine din raportul dintre exterior şi interior: ,,cum pot să fiu deschis spre fenomene care mă depăşesc şi care, totuşi, nu există decât în măsura în care le reiau şi le trăiesc?"; ,,O dată cu lumea naturală şi lumea socială am descoperit adevărata transcendenţă, care nu este ansamblul operaţiilor constitutive prin care o lume transparentă, fără umbre sau puncte întunecate, s-ar desfăşura în faţa unui spectator imparţial, ci viaţa ambiguă" (Fenomenologia percepţiei, 1999, Oradea: Aion, pp. 428-429).
1 1 2 E. Levinas, Altfel decât a.fi sau dincolo de esenţă, pp. 46-47.
1 1 3 Paul Ricoeur, La şcoala fenomenologiei, 2007, Bucureşti: Humanitas, p 251.
59
