să se semnaleze un interval de timp fără întoarcere, o diacronie refractară faţă deorice sincronizare, o diacronie transcendentă" 105•
Dincolo de timpul memorabil al esenţei se anunţă diacronia. Dincolo deregiunea conştiinţei sincronice se află responsabilitatea pentru semen. Aşadar,curgerea timpului poate fi privită ca referindu-se atât la structura conştiinţei cât
şi la semnificaţia alterităţii, atât la dimensiunea totală a sincronicităţii, cât şi laceea ce este absolut diferit. Dar, afirmă în continuare Levinas, dacă timpultrebuie să arate ambiguitatea lui a fi şi a lui altfel decât a fi, se cuvine să
înţelegem temporalizarea sa nu ca esenţă, ci ca Rostire. Prin puterea de a fiechivocă, şi care este o modalitate a transcendenţei, Rostirea scapă vorbirii(,,întotdeauna o vorbire despre sine, o exprimare de sine" 106, chiar şi cândvorbim cu ceilalţi despre ceva), ,,eposului" esenţei care o înglobează; Rostireasemnifică un dincolo.
Ce este acel ceva care nu se reduce la conştiinţă şi prin care esteposibilă transcendenţa, alteritatea, ,,enigma"? În viziunea lui Levinas,
subiectivitatea este „însuşi nodul şi deznodarea - locul în care se leagă şi sedezleagă esenţa şi altul în raport cu esenţa" 107. Subiectivitatea (sineleresponsabilităţii distinct de Eu, aşa cu vom vedea mai jos) sau umanitatearespinge orice tentativă de a fi asimilat de esenţă. Corelaţia dintre conştiinţă,înţeleasă ca dezinteresare a contemplaţiei, şi fiinţă este - din perspectivatradiţiei filosofice occidentale - locul însuşi al inteligibilităţii şi originea 1 04 E. Levinas, Altfel decât a fi sau dincolo de esenţă, p. 45.
1 05 Ibidem, p. 4 1 .
1 06 M. Heidegger, Prolegomene la istoria conceptului de timp, p. 435.
1 07 E. Levinas, Altfel decât afi sau dincolo de esenţă, pp. 41-42.
57
