Stephanou E., 1. Theophane de Medie, opuscules philosophiques, EOR., 3 1 ., 165-176; 2. Etudes recentes sur Plethon, EOR., 207-217; 3. Plethon, DTC., XII, 2393-2404.
374
B A S I L E TATA K I S
Stephanides Demostene. - G.G. Plethon şi locul său În economia socială, În: 'Em.SEWQT)CTL<; KOLVWVLKfjc; Kal bf)µoa(.ac; olKovoµ(ac;; Atena, 1940, 393-416, în greacă.
Taeschner F., 1. Georgios Gemistos Plethon, În: Islam, 18 (1926), p. 236-243; 2. Georgios Gemistos Plethon, ein Vermittler zwischen Morgenland und Abendland zu Beginn der Renaissance, NGJ, 8, 100-113.
Taylor J. W., 1. Bessarion the mediator, extracted from The transactions of theAmerican philologicalAssociation, vol. LV, 1924, p. 120-127; 2.
Gemistus Pletho as a moral philosopher, ibid., 1920, p. 8 1-100; 3.
Gemistus Pletho 's criticism of Plato and A ristotle, V niversity of Chicago, 1921, VII, 100 p.; 4. A misunderstood Tract by Theodore Gaza, A GPH, 33, 150-155; 5. Theodore Gaza's de Fato, University of Toronto, 1925, 20 p.; 6. More light on Theodore Gaza's de Fato, În: Classical philology, 21, 333-340.
Tozer H., A Byzantine reformer (Gemistus Plethon), Journal ofHellenic studies, VII, 1886, 353-380.
Vast Henri, Le cardinal Bessarion, 1403-1472. Etude sur la chretiente a la Renaissance vers le milieu du XVe siecle, Paris, 1878, 472 p.
C A P I T O LU L V I
B I Z A N Ţ D U PĂ B I ZANŢ
„Filosofia medievală", scrie Michel Souriau, este dublă, după
cum tot Evul Mediu este dublu, sfaşiat Între civilizaţia ce se năştea şi Bizanţul îmbătrânit. Iar, la sfârşit, Bizanţul va pieri" .1
Este evident că M. Souriau Înţelege prin acestea că Bizanţul a murit, nu numai ca Imperiu, ci, mai mult, ca civilizaţie. Istoricii au insistat -până acum mai degrabă pe rolul de mediator pe care îl juca Bizanţul. Prin Bizanţ, spunea A. Rambaud, ideile şi ştiinţele persanilor, ale arabilor şi ale chinezilor au putut să
treacă În Europa. Din secolul al V-lea până În secolul al XV-lea niciun alt popor nu a avut o misiune istorică mai înaltă decât greco-romanii din Constantinopol. Se recunoaşte de asemenea că Bizanţul a păstrat autorii clasici şi că a ştiut înainte de căderea sa cum să-i transmită occidentalilor. M. Souriau numeşte umanismul său ultima fantomă bizantină.2 Credem că În paginile care preced, am putut arăta, desigur nu cu perfecţiunea dorită, că Bizanţul nu este doar un mediator. El şi-a creat În domeniul 1 În: RM, 39, p. 364.
2 Ibid.
376
B A S I L E TATA K I S
gândirii, care ne interesează aici, propria sa fizionomie, o fizionomie bogată În nuanţe teologice şi propriu-zis filosofice. Nu a fost focă evaluat la adevărata valoare, multe texte fiind inedite, cât de mult acest Bizanţ a contribuit la formarea filosofiei arabe şi la cea a scolasticii occidentale. Totul- ne conduce la credinţa că rolul gândirii bizantine este departe de a fi fost nesemnificativ. Suntem mai informaţi În privinţa rolului important pe care el l-a jucat În pregătirea şi înflorirea Renaşterii, În special a Renaşterii italiene. Dar ceea ce la prima vedere poate părea surprinzător şi care nu este decât dovada incontestabilă
a forţei vitale a Bizanţului spiritual, este că acest Bizanţ nu a pierit, aşa cum spune Michel Souriau. El continuă să existe şi azi, are Încă forţa de a fasona şi de a modela civilizaţia mai multor popoare, popoarele ortodoxe. După disoluţia Imperiului Bizantin, Biserica greacă ortodoxă a avut misiunea de a continua tradiţiile spirituale ale Bizanţului; ea este cea care, Într-adevăr, a conservat limba şi cultura elenice, a participat la păstrarea la toate popoarele ocupate de turci a conştiinţei naţionalităţii lor. Bizanţul Învins i-a influenţat chiar şi pe Învingătorii săi, care şi-au organizat Imperiul după modelul lui.
Influenţa lui s-a Întins mult mai departe decât limitele Imperiului turcesc. Ceea ce Roma a fost În Evul M�diu pentru lumea apuseană şi germanică, Bizanţul a fost pentru lumea greacă, slavă şi orientală. El a fost marele educator, marele iniţiator, care le-a adus tuturor religia şi mai multor popoare chiar şi civilizaţia. Spiritul pe care li l-a transmis, i-a infuzat profund, le-a cuprins puternic sufletul şi îi conduce şi azi, În acelaşi sens şi În aceeaşi măsură În care Roma papilor guvernează lumea catolică. Chiar mai mult poate, căci Bizanţul nu reprezintă
pentru ei doar tradiţia religioasă. Marele prinţ al Moscovei, Ivan al III-lea, s-a proclamat În mod clar În 1472 moştenitor al Împăraţilor greci şi a vrut ca a sa capitală să îi succeadă Bizan
ţului. Rusia ţarilor, formată de Bizanţ, s-a străduit să fie până
în zorii secolului XX În toate manifestările vieţii sale o fidelă
imagine a Bizanţului dispărut.
Bizanţ d u p ă bizanţ
377
Am spus la Început1 că perioada bizantină prezintă un interes considerabil pentru Înţelegerea evoluţiei gândirii occidentale.
Trebuie să adăugăm acum că fără studierea Bizanţului este total imposibil să cercetăm cu atenţie în aspiraţiile sale cele mai intime şi cele mai esenţiale sufletul neo-grec, sufletul slav, sufletul tuturor popoarelor ortodoxe, chiar al ţărilor care par a fi cele mai opuse unei influenţe greceşti. Acestui suflet frământat de cel mai puternic sentiment al păcatului şi al imperfecţiunii umane şi, În acelaşi timp, plin de setea de a-şi găsi eliberarea În pedecţiune, Dostoievski i-a dat, prin opera sa genială, cea mai potrivită expresie. Filosoful rus Kirejevskij spunea În secolul al XIX-lea că În filosofia bizantină se află cunoaşterea pedectă a adevărului.2 Filosofia slavă, mai adăuga acesta, se va baza În viitor pe autorii bisericeşti ai Bizan
