o.u.G. NR. 80/2013
Art. 3
37
4.4. Cererea de acordare, pe cale separată, a cheltuielilor de judecată ocazionatede desfăşurarea unui proces anterior
Prin Decizia nr. 19/2013111, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completulcompetent să judece recursul în interesul legii, s-a stabilit că cererile prin care se solicită,pe cale separată, acordarea cheltuielilor de judecată sunt cereri principale supuse taxeijudiciare de timbru, care se calculează la valoarea pretenţiilor deduse judecăţii, chiar dacă
cererile care au format obiectul litigiului din care aceste cheltuieli provin au fost scutitede la plata taxelor judiciare de timbru.
În considerentele sale, instanţa supremă a reţinut, în esenţă, următoarele:
,,În funcţie de criteriul de clasificare determinat de calea procedurală aleasă departe ( ... ), acestea [cererile de acordare a cheltuielilor de judecată pe cale separată -
n.n. ] au caracterul de cereri principale. În plus, acestea au caracter autonom faţă delitigiile primare, care decurge din: a) natura civilă a procesului, independent de naturalitigiului care a generat efectuarea cheltuielilor, b) fundamentul juridic, reprezentat derăspunderea civilă delictuală (decurgând din culpa procesuală şi necesitatea acopeririiintegrale a prejudiciului cauzat părţii câştigătoare) şi c) împrejurarea că raţiunea prorogăriicompetenţei instanţei în temeiul dispoziţiilor art. 17 din vechiul Cod de procedură civilă
(respectiv art. 123 din Codul de procedură civilă) nu subzistă în cazul acestor cereri, cuconsecinţa aplicării regulilor de competenţă de drept comun. Aceste caracteristici (cereriprincipale cu caracter autonom) aparţin deopotrivă şi cererilor prin care se solicită, pe caleseparată, acordarea cheltuielilor de judecată rezultate din procese care au fost scutite detaxă judiciară de timbru.
Prin urmare, aceste cereri nu se fundamentează pe dispoziţiile legale din legilespeciale care instituie scutiri de la plata taxelor de timbru şi, în consecinţă, nu intră subincidenţa art. 15 lit. p) din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare.
Cu referire la argumentul principal expus de instanţele care s-au pronunţat în sensulcelei de-a doua orientări jurisprudenţiale, respectiv existenţa unui raport de accesorialitatefaţă de cererile principale iniţiale, cereri iniţiale care prezintă particularitatea că aubeneficiat, în temeiul unor prevederi legale, de scutire de la plata taxelor judiciare detimbru, se constată că, pentru justificarea în drept a soluţiei adoptate, au fost coroboratedispoziţiile art. 14 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privindtaxele judiciare de timbru, aprobate prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 760/C/1999, cudispoziţiile art. 15 lit. p) din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare,ori cu dispoziţii din legi speciale care prevăd scutiri de la plata taxelor de timbru. Această
asociere de norme nu apare ca fiind necesară întrucât, aşa cum s-a arătat, art. 14 dinNormele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare detimbru, aprobate prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 760/C/1999, este aplicabil exclusivcererilor de acordare a cheltuielilor de judecată care îndeplinesc condiţia de a fi cereriaccesorii, respectiv sunt formulate în chiar litigiul în care au fost efectuate, fiind fără
relevanţă dacă cererile principale sunt supuse timbrajului. Prin urmare, dacă cererea deacordare a cheltuielilor de judecată este formulată în procesul primar, dispoziţiile art. 14
din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare detimbru, aprobate prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 760/C/1999, sunt suficiente pentru ajustifica exceptarea de la plata taxelor judiciare de timbru. În schimb, dacă aceeaşi cerere1'1 Publicată în M. Of. nr. 45 din 20 ianuarie 2014.
