38
Art. 3
TAXELE JUDICIARE DE TIMBRU
este formulată pe cale principală, respectiv ipoteza examinată în prezentul demers judiciar,art. 14 din aceleaşi norme metodologice nu este aplicabil în nicio situaţie, de vreme ce,aşa cum s-a arătat, el se aplică exclusiv cererilor de acordare a cheltuielilor de judecată
care îndeplinesc condiţia de a fi cereri accesorii.
Având în vedere regula instituită de legea taxelor de timbru (conform căreia cererileadresate instanţelor judecătoreşti se timbrează) şi împrejurarea că aceasta nu prevedescutirea de la plata taxelor de timbru pentru cererile principale prin care se solicită, pecale separată, plata cheltuielilor de judecată rezultă că, în astfel de situaţii, cererea trebuietaxată la valoarea pretenţiilor, conform prevederilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997,cu modificările şi completările ulterioare.
Această concluzie rezultă şi din interpretarea per a contraria a prevederilor art. 14
din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciarede timbru, aprobate prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 760/C/1999, interpretare careconduce la concluzia că cererea principală prin care se solicită acordarea cheltuielilor dejudecată suportate de reclamant în cadrul unor procese anterioare, finalizate, este supusă
taxei judiciare de timbru.
Scutirea de la plata acestor taxe constituie excepţia, iar potrivit unui principiu esenţialal dreptului, excepţiile sunt de strictă interpretare şi aplicare (exceptio est strictissimae
interpretationis et aplicationis).
Raţiunea acestei soluţii rezidă şi în faptul că, prin declanşarea unui nou litigiu pentrurecuperarea cheltuielilor de judecată, se generează costuri suplimentare pentru sistemuljudiciar, iar, aşa cum a reţinut şi Curtea Constituţională, nu numai că accesul liber la justiţienu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiţie, dar este justificat ca persoanele carese adresează autorităţilor judecătoreşti să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuitede realizarea actului de justiţie.
În considerarea caracterului lor autonom, care, aşa cum s-a arătat, derivă, în principal,din faptul că temeiul juridic al cererii de recuperare a cheltuielilor de judecată este unuldistinct de cel al procesului care a generat efectuarea cheltuielilor de judecată, cererilede acordare, pe cale separată, a cheltuielilor de judecată rezultate din procese în carenu au fost datorate taxe judiciare de timbru nu se circumscriu dispoziţiilor de excepţiecuprinse în art. 15 lit. p) din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare".
Această decizie este pronunţată în interpretarea dispoziţiilor Legii nr. 146/1997 şi anormelor sale metodologice; având în vedere abrogarea dispoziţiilor legale ce au formatobiectul interpretării, decizia în discuţie şi-a încetat aplicabilitatea.
Însă, considerentele ce au stat la baza pronunţării acestei soluţii de către instanţasupremă îşi menţin actualitatea, putând justifica, în mod corespunzător, şi sub imperiulO.U.G. nr. 80/2013, soluţia timbrării cererii de acordare, pe cale separată, a cheltuielilorde judecată ocazionate de desfăşurarea unui proces anterior.
Cu atât mai mult, cererile prin care s-a solicitat, pe cale separată, acordareacheltuielilor de judecată ocazionate de desfăşurarea unui proces anterior vor fi supusetimbrării la valoare potrivit art. 3 alin. (1) din ordonanţă, în ipoteza în care cererile careau format obiectul litigiului din care aceste cheltuieli provin nu au fost scutite, potrivitlegii, de la plata taxelor judiciare de timbru.
Taxa judiciară de timbru aferentă cererii în discuţie se calculează la valoarea cumulată
a tuturor cheltuielilor de judecată pretinse în cadrul acestui proces distinct. De exemplu,
