108
Persoana fizică
felul de exercitare a drepturilor părinteşti, prin purtarea abuzivă sau prin neglijenţă
gravă în îndeplinirea îndatoririlor de părinte, ori dacă educarea, învăţătura sau pregătirea profesională a copilului nu se face în spirit de devotament faţă de România, instanţa judecătorească, la cererea autorităţii tutelare, va pronunţa decăderea părintelui din drepturile părinteşti".
Acestui punct de vedere i s-a obiectat că dispoziţia legală citată se referă la primejduirea sănătăţii sau a dezvoltării fizice a copilului, a educării şi pregătirii sale profesionale, prin felul de exercitare a drepturilor părinteşti, prin purtare abuzivă sau prin neglijenţă gravă în îndeplinirea îndatoririlor de părinte, fără a se distinge între exerciţiul acelor drepturi şi îndatoriri care privesc persoana copilului şi cele care privesc bunurile sale. Mai mult, prevederile art. 112 C. fam., reglementând redarea exerciţiului drepturilor părinteşti părintelui decăzut se referă expres şi la situaţia în care au încetat împrejurările care au condus la decădere, astfel încât interesele patrimoniale ale copilului nu mai sunt primejduite. Concluzia este în sensul că şi săvârşirea de greşeli şi abuzuri de către părinţi în exercitarea drepturilor şi îndatoririlor părinteşti cu privire la bunurile copilului poate atrage sancţiunea decăderii din drepturile părinteşti. 1
Aderăm la această din urmă opinie.
Potrivit art. 38 lit. c) din Legea nr. 272/2004, decăderea din drepturile părinteşti poate fi totală sau parţială.
Dacă au încetat cauzele care au condus la aplicarea acestei sancţiuni iar părinţii dovedesc creşterea capacităţii lor de a se ocupa de copii, instanţa de judecată le poate reda exerciţiul drepturilor părinteşti (art. 37 din Legea nr. 272/2004).
56.4. Încetarea ocrotirii părinteşti. Ca regulă generală, ocrotirea părintească
încetează odată cu dobândirea de către copil a capacităţii de exerciţiu depline. Astfel, ocrotirea părintească va înceta la împlinirea de către copil a vârstei de 18 ani sau, în cazul minorului care se căsătoreşte înainte de împlinirea acestei vârste, la dată încheierii căsătoriei.
Prin excepţiei, ocrotirea părintească va înceta şi înainte de această dată, dacă minorul se află într-unul din cazurile care conduc la instituirea tutelei.
57. Tutela minorului.
57.1. Noţiune. Caractere juridice. Principii. Articolul 113 C.fam. dispune că în cazul în care ambii părinţi fiind morţi, necunoscuţi, decăzuţi din drepturile părinteşti, puşi sub interdicţie, dispăruţi ori declaraţi morţi, copilul este lipsit de îngrijirea ambilor părinţi, precum şi dacă la desfacerea adopţiei instanţa decide instituirea acestei măsuri de ocrotire, acesta va fi pus sub tutelă.