Ocrotirea persoanei fizice prin mi} /oace de drept civil 1 07
Latura patrimonială a ocrotirii minorului constă în administrarea bunurilor şi reprezentarea minorului sub vârsta de 14 ani în actele juridice şi în încuviinţarea actelor juridice civile ale minorului care a împlinit această vârstă. Este ceea ce rezultă din prevederile art. 105 alin. (1) şi (2) C.fam.: ,,părinţii au dreptul şi îndatorirea de a administra bunurile copilului minor şi de a-l reprezenta în actele civile, până la data când el împlineşte vârsta de 14 ani".
După împlinirea vârstei de 14 ani, minorul îşi exercită singur drepturile şi îşi execută tot astfel obligaţiile, însă numai cu încuviinţarea prealabilă a părinţilor, spre a-l apăra împotriva abuzurilor din partea celor de al treilea".
Ocrotirea părintească a minorului va fi guvernată, sub aspect patrimonial, de regulile privind tutela minorului, care se vor aplica prin asemănare [art. 105 alin. (3) C.fam.].
Existenţa celor două laturi, una personal-nepatrimonială şi cealaltă patrimonială, care formează conţinutul ocrotirii părinteşti, este evidenţiată odată în plus de prevederile art. 31 alin. (2) din Legea nr. 272/2004, conform cărora „exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului şi să asigure bunăstarea materială şi spirituală a copilului, în special prin îngrijirea acestuia, prin menţinerea relaţiilor personale cu el, prin asigurarea creşterii, educării şi întreţinerii sale, precum şi prin reprezentarea sa legală şi administrarea patrimoniului său".
Dacă părinţii nu vor exercita ocrotirea părintească a copilului lor minor sau aceasta va fi exercitată necorespunzător poate fi angajată răspunderea lor civilă, contravenţională sau chiar penală.
Răspunderea civilă a părinţilor pentru neexercitarea sau exercitarea necorespunzătoare a ocrotirii părinteşti este o răspundere civilă delictuală pentru fapta proprie, reglementată de art. 998-999 C.civ. Această ipoteză este distinctă de răspunderea părin
ţilor pentru faptele copiilor lor minori, prevăzută de art. 1 OOO alin. (2) C.civ., care are un conţinut şi condiţii diferite, chiar dacă, potrivit opiniei majoritare în literatura de specialitate, fundamentul acestei forme de răspundere rezidă în obligaţia părinţilor de a asigura o educaţie corespunzătoare copiilor lor minori, 1 obligaţie conţinută de latura personală a ocrotirii minorului.
Sancţiunea specifică în această materie este decăderea din drepturile părinteşti şi ea se dispune de instanţa de judecată [art. 109 C.fam. şi art. 38 lit. c) din Legea nr. 272/2004].
În doctrină există controversă asupra aspectului dacă săvârşirea de greşeli şi abuzuri de către părinţi în exercitarea drepturilor şi îndatoririlor părinteşti cu privire la bunurile copilului poate sau nu atrage sancţiunea decăderii din drepturile părinteşti.
Într-o primă opinie se arată că această sancţiune poate interveni numai atunci când părinţii comit greşeli sau abuzuri în exercitarea drepturilor şi îndatoririlor părinteşti cu privire la persoana copilului, iar nu şi cu privire la bunurile acestuia. 2
Opinia citată se întemeiază îndeosebi pe prevederile art. 109 alin. (1) C.fam., conform cărora „dacă sănătatea sau dezvoltarea fizică a copilului este primejduită prin 1 A se vedea C. Stătescu, Răspunderea civilă delictuală pentru fapta altei persoane, Bucureşti, 1984, p. 30 şi urm.
2 A se vedea: E.A. Barasch, I. Nes tor, S Zilberstein, op. cit., p. 11 şi urm.; I. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Ed. Ali, Bucureşti, 1996, p. 515.
