Regulile de fond ale interdicţiei judecătoreşti sunt cuprinse în capitolul II din Titlul III al Codului familiei, art. 142-151.
Procedura interdicţiei este reglementată de Decretul nr. 32/1954, art. 30-35.
Dreptul nostru cuprinde şi o reglementare consacrată protecţiei persoanelor cu tulburări psihice 1, cu care însă interdicţia judecătorească nu trebuie confundată. Reglementarea consacrată protecţiei persoanelor cu tulburări psihice distinge între persoanele cu tulburări psihice şi persoanele cu tulburări psihice grave şi reglementează, în esenţă, procedura internării voluntare şi a internării nevoluntare a acestor persoane, cea a alcătuirii şi punerii în aplicare a programului terapeutic, precum şi drepturile persoanelor cu tulburări psihice.
Măsurile care se iau pentru protecţia persoanelor cu tulburări psihice, conform legii nr. 487 /2002 sunt instituirea tratamentului medical şi internarea medicală2 iar regula este aceea că trebuie obţinut consimţământul prealabil al pacientului. Instituirea tratamentului fără consimţământul pacientului şi internarea nevoluntară a acestuia se pot face numai în condiţiile limitativ prevăzute de lege.
Spre deosebire de interdicţia judecătorească, care, după cum îi spune şi numele, poate fi instituită numai de către instanţă, instituirea tratamentului fără consimţământul pacientului şi internarea nevoluntară a acestuia se hotărăsc pe cale administrativă, de către autoritatea medicală, rolul instanţei fiind doar acela de a soluţiona eventualele plângeri formulate împotriva măsurilor astfel dispuse.
Şi efectele sunt diferite: punerea sub interdicţia atrage lipsirea de capacitate de exerciţiu a celui ocrotit iar instituirea tratamentului fără consimţământul pacientului şi internarea nevoluntară a acestuia nu au nicio influenţă asupra acestei capacităţi.
Fiind măsuri de natură diferită, care urmăresc scopuri diferite, punerea sub interdicţie şi măsurile prevăzute de Legea nr. 487 /2002 pot fi cumulate.
În literatura juridică se mai arată că punerea sub interdicţie trebuie delimitată şi faţă de diferitele îngrădiri ale capacităţii de folosinţă a persoanei fizice. Astfel, aceste îngrădiri privesc conţinutul capacităţii de folosinţă a persoanei fizice şi numai indirect se răsfrâng şi asupra conţinutului capacităţii de exerciţiu a acesteia, pe când interdicţia judecătorească priveşte numai capacitatea de exerciţiu, fără a avea vreun efect asupra capacităţii de folosinţă. 3
1 Este vorba despre Legea sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002 (M. of. nr. 589 din 8 august 2002). Acest act normativ a abrogat Decretul nr. 31 3/1 980 privind asistenţa bolnavilor psihici periculoşi.
2 Pentru prezentarea acestor măsuri de ocrotire, a se vedea O. Ungureanu, C. Jugastru, op. cit., p. 250-254.
3 Gh. Beleiu, op. cit., p. 378. A se vedea, în acelaşi sens, şi G. Boroi, op. cit., p. 380. Autorul adaugă observaţia conform căreia incapacităţile de folosinţă operează, de regulă, de drept, pe când punerea sub interdicţie este, în toate cazurile, judiciară.
