116
Persoana fizică
Sigur că interdicţia judecătorească poate fi delimitată şi faţă de incapacităţile de folosinţă, după cum ar putea fi delimitată şi faţă de alte instituţii ale dreptului civil, care constituie sau nu şi măsuri de ocrotire. Delimitarea nu este însă un scop în sine ci ea se impune a fi realizată numai acolo unde poate apărea riscul unor confuzii.
Niciun risc de confuzie nu poate apărea însă între interdicţia judecătorească şi îngrădirile care pot fi aduse capacităţii de folosinţă a persoanei fizice astfel că ni se pare inutilă orice operaţiune de delimitare între cele două instituţii juridice, care au condiţii, scopuri şi efecte cu totul diferite. Singurul lor punct de legătură îl constituie faptul că îngrădirile aduse capacităţii de folosinţă a persoanei fizice se răsfrâng, în mod indirect, şi asupra capacităţii sale de exerciţiu, ceea ce ni se pare insuficient pentru a justifica un asemenea efort.
60. Condiţiile de fond ale interdicţiei judecătoreşti. Potrivit art. 142 C.fam. ,,cel care nu are discernământ pentru a se îngriji de interesele sale, din cauza alienaţiei ori debilităţii mintale, va fi pus sub interdicţie".
Din interpretarea acestei prevederi legale rezultă că pentru a se putea dispune punerea sub interdicţie a unei persoane fizice sunt necesare şi suficiente următoarele condiţii cumulative:
- persoana în cauză să fie lipsită de discernământ;
- cauza lipsei de discernământ să fie alienaţia sau debilitatea mintală;
- lipsa discernământului să nu-i permită persoanei să se îngrijească de interesele sale.
Nicio altă cauză care ar putea să împiedice o persoană fizică să se îngrijească de interesele sale, cum sunt boala, bătrâneţea sau infirmitatea fizică, nu poate conduce la punerea acesteia sub interdicţie. 1
61. Procedura punerii sub interdicţie. Punerea sub interdicţie a unei persoane poate fi cerută de oricine are interes, inclusiv de către persoana în cauză. Chiar şi instanţa de judecată poate declanşa, din oficiu, procedura punerii sub interdicţie a unei persoane fizice.
Competenţa aparţine tribunalului în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul persoana a cărei punere sub interdicţie se cere [art. 2 pct. 1 lit. g) C.proc.civ. coroborat cu art. 5 din acelaşi cod].
Procedura punerii sub interdicţie se realizează în două faze.
O primă fază este necontradictorie şi ea începe cu primirea cererii de chemare în judecată, după care preşedintele instanţei va dispune comunicarea acesteia, împreună
cu înscrisurile anexate, procurorului.
Procurorul va dispune efectuarea cercetărilor pe care le va considera necesare. În cadrul acestor cercetări el este însă obligat să ia părerea unei comisii de medici spe-1 În astfel de situaţii persoanei respective i se va putea numi un curator, în condiţiile art. 1 52
C.fam. Pentru detalii, a se vedea I. Retca, Contribuţii la studiul procedurii interdicţiei, Dreptul nr. 8/2000, p. 23-34. În sensul că punerea sub interdicţie nu poate fi dispusă în cazul unor boli care nu provoacă lipsa de discernământ, cum este cazul demenţei vasculare, care presupune o deteriorare a vaselor sanguine şi nu este echivalentă cu demenţa senilă, care implică a afectare psihică a personalităţii, a se vedea I.C.C.J, secţ. civ., dec. nr. 21 96 din 1 6 martie 2004, Dreptul nr. 3/2005, p. 258.
