144
Persoana juridică
În legătură cu acest principiu mai trebuiesc făcute câteva menţiuni.
Dispoziţiile art. 34 alin. (1) din Decretul nr. 31/1954 se referă expres numai la drepturile pe care le poate avea persoana juridică, dar cum nu există drepturi fără obli�aţii corelative ele trebuiesc înţelese ca având în vedere şi obligaţiile. Vom spune ast�l şi că persoana juridică nu-şi poate asuma decât acele obligaţii care corespund scopului său, adică sunt necesare pentru realizarea acestuia.
În al doilea rând, dispoziţia legală citată are în vedere numai dobândirea de drepturi şi asumarea de obligaţii prin actele juridice pe care persoana juridică le încheie. Rezultă
că persoana juridică nu poate încheia decât acele acte juridice în temeiul cărora ea va dobândi drepturi sau îşi va asuma obligaţii care sunt conforme cu scopul pentru care a fost înfiinţată şi servesc la realizarea acestuia. Cu alte cuvinte principiul specialităţii de folosinţă a persoanei juridice este limitat numai la dobândirea de drepturi subiective civile şi asumarea de obligaţii civile prin încheierea de acte juridice.
Persoana juridică poate dobândi însă şi drepturi sau se poate vedea silită să execute obligaţii pe care nu şi le-a asumat voluntar ci au alte izvoare decât actele juridice.
Astfel, prin lege se pot naşte drepturi în favoarea persoanei juridice şi pot fi instituite obligaţii în sarcina sa. Este evident că legiuitorul nu va fi obligat să respecte în adoptarea actului normativ respectiv principiul specialităţii capacităţii de folosinţă.
Tot astfel, este posibil ca persoana juridică să săvârşească un delict civil, situaţia în care ea va fi obligată să repare prejudiciile astfel cauzate terţilor, indiferent dacă
respectivul delict are sau nu legătură cu realizarea obiectului său de activitate, după
cum ea poate fi şi victimă a unui asemenea delict, ceea ce-i va conferi dreptul de a obţine reparaţia prejudiciului suferit. Situaţia este aceeaşi în cazul oricăror drepturi sau obligaţii care au ca izvor fapte juridice, indiferent dacă acestea sunt licite sau ilicite.
Sintetizând cele menţionate mai sus putem afirma următoarele:
- Capacitatea de folosinţă civilă este o capacitate de ramură astfel că în conţinutul său se vor regăsi numai drepturi subiective civile şi obligaţii civile;
- Comparativ cu conţinutul capacităţii de folosinţă a persoanei fizice conţinutul capacităţii de folosinţă a persoanei juridice este mai limitat. Limitările sunt generate de imposibilitatea ca persoanele juridice să dobândească acele drepturi subiective civile şi să aibă obligaţiile civile care pot aparţine exclusiv persoanelor fizice, de categoria de persoane juridice din care un anumit subiect colectiv de drept face parte şi de principiul specialităţii capacităţii de folosinţă.
- Principiul specialităţii capacităţii de folosinţă este specific persoanelor juridice şi el îşi găseşte aplicarea numai în ceea ce priveşte dobândirea de drepturi subiective civile şi asumarea de obligaţii civile prin încheierea de acte juridice.
- Principiul specialităţii capacităţii de folosinţă nu acoperă întreg conţinutul capacităţii de folosinţă a persoanei juridice. În acest conţinut vor intra şi drepturile şi obligaţiile care au ca izvoare legea sau faptele juridice.
77. Sancţiunea nerespectării regulilor privind capacitatea de folosinţă a persoanei juridice. Nerespectarea regulilor referitoare la capacitatea de folosinţă a persoanei juridice se poate manifesta numai pe tărâmul încheierii actelor juridice. Încălcarea poate consta fie în încheierea unui act juridic în lipsa capacităţii de folosinţă, fie în încheierea unui asemenea act cu nerespectarea principiului specialităţii capacităţii de folosinţă.
