14
Persoana fizică
inclusiv cel considerat că există în temeiul prevederilor art. 7 alin. (2) din Decretul nr. 31 /1954, va răspunde pentru pasiv succesoral numai intra vires hereditatis.
Cea de a doua condiţie - copilul să se nască viu - este îndeplinită dacă copilul a respirat fie şi o singură dată, ceea ce se dovedeşte prin prezenţa aerului în plămâni, chiar dacă ulterior acesta a murit.
Existenţa acestei condiţii, a cărei îndeplinire, prin definiţie, nu poate fi cunoscută la data concepţiei, ne determină să considerăm preferabilă teoria conform căreia regula infans conceptus nu se referă la acordarea copilului conceput a unei capacităţi de folosinţă anticipată ci la recunoaşterea retroactivă, chiar de la momentul concepţiei, a acestei capacităţi în privinţa copilului născut viu.
Această teorie se armonizează mai bine cu recunoaşterea dreptului femeii de a decide în privinţa întreruperii cursului sarcinii în primele săptămâni de la concepţie, ceea ce va fi extrem de dificil de acceptat din punct de vedere juridic dacă vom continua să-i recunoaştem copilul conceput capacitate de folosinţă, fie ea şi diminuată, adică statutul de subiect de drept.
De altfel, în literatura juridică s-a şi arătat că recunoaşterea retroactivă a personalităţii juridice copilului nenăscut este de fapt rodul unei ficţiuni juridice 1 (copilul nu există, ci este considerat că există, pentru a nu-l pune în situaţia de a pierde anumite drepturi).
Menţionăm că spre deosebire de alte legislaţii, legislaţia română nu prevede şi condiţia viabilităţii copilului. 2
12. Conţinutul capacităţii de folosinţă a persoanei fizice. Conţinutul capacităţii de folosinţă a persoanei fizice este dat de aptitudinea de a avea toate drepturile şi obligaţiile civile, cu excepţia celor oprite de lege. Acest conţinut este format prin reunirea a două laturi: latura activă, care cuprinde toate drepturile şi latura pasivă, în care se includ toate obligaţiile.
Conţinutul capacităţii de folosinţă a copilului conceput nu are această structură
dihotomică, lipsind latura pasivă, de vreme ce acesta nu poate dobândi decât drepturi.
1 A se vedea, în acest sens: F. Zenati-Castaing, Th. Revet, op. cit, p. 29; D. Bakouche, op.
cit., p. 25; O. Ungureanu, C. Jugastru, op. cit., p. 63.
2 Dreptul francez, spre exemplu, refuză să-i recunoască personalitatea juridică copilului născut viu, dar care nu este şi viabil, respectiv copilului a cărui moarte este inevitabilă şi iminentă. Astfel, art. 311-4 C.civ. francez repudiază acţiunile relative la filiaţia unui copil care nu s-a născut viabil iar art. 725 pct. 2 din acelaşi cod enumeră copilul care s-a născut neviabil printre cei incapabili să dobândească o moştenire.
Pentru ca un copil să fie considerat viabil este necesar ca el să aibă toate organele vitale iar acestea să fie suficient de dezvoltate pentru a-i conferi capacitatea naturală de a trăi. Legea conferă medicilor competenţa de a decide în această privinţă. Se consideră că un copil este neviabil dacă greutatea sa la naştere este mai mică de 500 de grame, prezintă anomalii ale sistemului nervos central, hidrocefalie, anomalii grave ale compartimentelor inimii, etc. A se vedea în această
privinţă, Ph. Ma/aurie, L. Aynes, op. cit., p. 29.
Viabilitatea este însă prezumată. Această prezumţie intervine în cazurile în care copilul a dat semne de viaţă după naştere dar a murit la puţin timp după aceea. Sarcina probei neviabilităţii îi revine celui care o invocă, orice mijloc de probă fiind admis (B. Starck, H. Roland, L. Boyer, op. cit., p. 388).
