24
Persoana fizică
Incapacitatea de folosinţă nu poate fi generală deoarece soluţia contrară ar fi denatură să priveze persoana fizică şi de capacitatea sa civilă, adică să-i răpească statutul de subiect de drept. Incapacitatea civilă totală ar împiedica persoana respectivă să
dobândească şi să fie titularul oricărui drept, ceea ce ar conduce la o veritabilă moartecivilă, necunoscută dreptului nostru. De aceea incapacităţile de folosinţă sunt întotdeauna speciale.
În practica aplicării Convenţiei europene a drepturilor omului s-a evidenţiat faptul că orice limitare adusă unui drept trebuie să respecte cerinţa existenţei unui raportrezonabil de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul avut în vedere.' Apreciem că această cerinţă trebuie respectată şi în cazul unor limitări aduse capacităţii defolosinţă a persoanei fizice.
Este însă posibilă limitarea capacităţii de folosinţă realizată prin convenţia părţilor? Problema a fost pusă în analizarea validităţii clauzelor de inalienabilitate inserateîntr-un contract.
Posibilitatea declarării unui bun ca inalienabil prin voinţa omului este controversată. 2 Sunt însă situaţii în care doctrina şi practica judiciară recunosc valabilitatea unorasemenea clauze inserate în actele translative de proprietate, cu condiţia ca inalienabilitatea să fie temporară iar instituirea sa să fie justificată de un interes serios, cum arfi garantarea unui drept. 3
Atunci când inalienabilitatea este perpetuă, caz cu care se asimilează clauza princare interdicţia de înstrăinare a bunului este instituită pe durata întregii vieţi a proprietarului, clauza respectivă este nulă deoarece astfel se aduce atingere, pe cale conven
ţională, capacităţii de folosinţă a persoanei. 4
Observăm că nu este acceptată posibilitatea limitării capacităţii de folosinţă a persoanei fizice prin convenţia părţilor ci sunt menţionate doar condiţiile pe care o interdicţie de înstrăinare a unui bun trebuie să le îndeplinească Uustificarea unui intereslegitim şi caracterul temporar) pentru a nu fi considerată ca aducând atingere acesteicapacităţi.
1 A se vedea C. Bîrsan, op. cit., p. 1 004.
2 A se vedea: C. Hamangiu, I. Rosetti-Bălănescu, Al. Băicoianu, Tratat de drept civil român, voi. II, Ed. Naţională S. Ciornei, Bucureşti, 1 928, p. 95; E. Safta Romano, Dreptul de proprietate privată şi publică în România, Ed. Graphix, Iaşi, 1 993, p. 34-36.
3 A se vedea, în acest sens: J. Carbonier, Droit civil. Les biens. Monnaie, immeubles, meubles, ed. a X-a, Paris, 1 980, p. 1 28-1 29; Fr. Deak, Tratat de drept civil. Contracte speciale, Ed.
Universul Juridic, Bucureşti, 2001, p. 52. În practica judiciară valabilitatea unei asemenea clauze a fost recunoscută în cazul rezervării dreptului de uzufruct în favoarea donatorului asupra bunului care a făcut obiectul donaţiei (Trib. Suprem, secţ. civ., dec. nr. 400/1 978, C.D. 1 978, p. 22).
4 Tribunalul de mare instanţă Rochefort-sur-Mer, dec. din 20 oct. 1 993, apud G. Goubeau, Ph. Bihr, X Henry Code civil. Enrichi d'annotations tirees des bases de donees juridiques, Ed. Dalloz, Paris, 1 995- 1 996, p. 1 03. A se vedea, în această privinţă, şi E. Chelaru, Circulaţia juridică a terenurilor, Ed. Ali Beck, Bucureşti, 1 999, p. 1 2-15. Argumentele mai sus expuse ne determină să apreciem că este greşită soluţia adoptată de Curtea de Apel Piteşti, prin dec. civ.
nr. 565 din 14 martie 2002, nepublicată, care a apreciat că o clauză inserată într-o tranzacţie judiciară, prin care dobânditorul unui imobil se obliga să nu-l înstrăineze în timpul vieţii sale şi să-l lase moştenire copiilor este valabilă, pe motiv astfel nu se aduce atingere capacităţii de folosinţă a acestuia şi că principiul disponibilităţii trebuie respectat.
