c. numai în cazul în care există o obligaţie de a acţiona.
144. Fapta constând într-o inacţiune constituie infracţiune: a. doar atunci când se săvârşeşte cu intenţie;
b. fie că este săvârşită cu intenţie, fie din culpă, afară de cazul când legea sancţionează numai săvârşirea ei cu intenţie;
c. doar atunci când se săvârşeşte din culpă.
145. Elementul material al unei infracţiuni:
a. determină clasificarea infracţiunilor în infracţiuni de pericol şi infracţiuni de rezultat; b. poate să lipsească în cazul infracţiunilor comisive prin omisiune; c. se poate manifesta sub forma unei inacţiuni.
146. Elementul material al unei infracţiuni:
a. trebuie să fie format din mai multe acţiuni alternative sau cumulative; b. se poate caracteriza prin existenţa unui singur act; c. nu poate fi niciodată condiţionat de existenţa unor cerinţe esenţiale.
147. Urmarea imediată ce se produce prin săvârşirea unei infracţiuni se materiali-zează:
a. fie într-un rezultat concret, fie într-o stare de pericol; b. numai într-un rezultat palpabil;
c. în consecinţele subsecvente ale infracţiunii.
148. Urmarea imediată ce se produce prin săvârşirea unei infracţiuni poate consta: a. într-o stare de pericol;
b. într-un rezultat concret;
c. numai într-o stare de pericol.
149. Urmarea imediată din cadrul laturii obiective a infracţiunii: a. trebuie să constea întotdeauna într-un rezultat concret; b. trebuie să constea întotdeauna într-o stare de pericol; c. poate consta într-o stare de pericol.
150. Pentru a putea vorbi de răspunderea penală pentru comiterea unei fapte: a. legătura de cauzalitate trebuie să existe la orice tip de infracţiune; b. legătură de cauzalitate trebuie demonstrată la orice tip de infracţiune; c. legătura de cauzalitate trebuie să se prezinte ca o legătură de la efect la cauză.
