30
Drept penal. Partea generală • Teste-grilă
151. În cazul infracţiunilor de pericol:
a. legătura de cauzalitate dintre elementul material şi urmarea imediată se dovedeşte facultativ de organele judiciare; b. legătura de cauzalitate dintre elementul material şi urmarea imediată trebuie dovedită; c. legătura de cauzalitate dintre elementul material şi urmarea imediată nu mai trebuie dovedită, rezultând din însăşi săvârşirea faptei (ex re).
152. Problema dovedirii legăturii de cauzalitate în dreptul penal se pune în legătură cu: a. infracţiunile formale;
b. infracţiunile formale şi de rezultat;
c. infracţiunile de rezultat.
153. Infracţiunea de rezultat se consumă în momentul: a. în care inculpatul a efectuat activitatea infracţională în întregime; b. în care inculpatul a efectuat activitatea infracţională în întregime şi s-a produs rezultatul prevăzut în norma de incriminare;
c. în care inculpatul a efectuat activitatea infracţională în întregime, existând pericolul ca rezultatul prevăzut în norma de incriminare să se producă.
154. S-a reţinut că inculpatul a aplicat victimei o puternică lovitură cu pumnul în faţă,astfel că aceasta a căzut şi s-a lovit cu capul de asfalt. După două zile de spitalizare,victima a fost externată, deoarece medicii au constatat că nu prezenta leziuniosoase; după alte două zile starea de sănătate s-a agravat, decedând la 8 zile de Iaagresiune. Astfel:
a. există legătură de cauzalitate între acţiunea inculpatului şi moartea victimei; b. nu există legătură de cauzalitate între acţiunea inculpatului şi moartea victimei, deoarece medicii nu au stabilit un diagnostic corect;
c. există legătură de cauzalitate numai între acţiunea inculpatului şi vătămarea integrităţii victimei.
155. Pentru a putea vorbi de răspunderea penală pentru comiterea unei fapte: a. în cazul infracţiunilor de pericol concret, legătura de cauzalitate nu trebuie dovedită; b. în cazul infracţiunilor de pericol abstract, legătura de cauzalitate trebuie dovedită; c. legătura de cauzalitate trebuie să existe la orice tip de infracţiune.
156. Latura subiectivă a infracţiunii reprezintă:
a. atitudinea voinţei şi conştiinţei făptuitorului faţă de componentele laturii subiective; b. forma de vinovăţie cu care acţionează făptuitorul;
c. atitudinea voinţei şi conştiinţei făptuitorului faţă de componentele laturii obiective.
157. Care elemente se regăsesc în latura subiectivă a unei infracţiuni?
a. vinovăţia ca trăsătură a infracţiunii;
b. legătura de cauzalitate;