Uciderea din culpă şi vătămarea corporală din culpă
l 07
abia după producerea rezultatului"1 • Această din urmă abordare este însă greşită. În măsura în care s-ar fi stabilit cu certitudine că
nicio intervenţie nu ar fi putut fi acordată în timp util răspunderea inculpatei ar fi fost înlăturată, rezultatul nemaifiindu-i imputabil, pe temeiul aşa-numitului „risc egal", analizat mai sus; o astfel de situaţie nu ar fi avut relevanţă, aşa cum crede instanţa de apel, numai dacă inculpata şi-ar fi îndeplinit obligaţia de a solicita o ambulanţă, ci, independent de conduita inculpatei, dacă se putea stabili cu certitudine că decesul ar fi survenit în orice condiţii, aşa încât apărarea era pertinentă şi ar fi trebuit examinată pe fond, în loc de a fi expediată (faţă de constatările primei instanţe, presupun că în cauză apărarea era neîntemeiată).
În fine, am să mă refer şi la o cauză în care am participat ( ca procuror de şedinţă) şi care mi-a întărit convingerea că receptarea şi aplicarea de către practicieni a teoriei imputării obiective ar contribui la reducerea angoaselor din soluţii şi a motivărilor aproximative şi ajuridice. În această cauză prima instanţă şi cea de apel reţin, fără echivoc, aceeaşi situaţie de fapt, constând, în esenţă, în aceea că inculpata a întârziat în mod culpabil transferul unui pacient la un spital mai bine dotat şi astfel, prin această întârziere, a lipsit de orice eficienţă terapia intensivă la care pacientul a fost finalmente supus; ambele instanţe reţin că era posibil, chiar probabil, ca decesul să se fi produs chiar dacă întârzierea nu ar fi avut loc, dar că exista şi posibilitatea, cu o probabilitate redusă, ca terapia să fie salutară. La această situaţie de fapt prima instanţă se raportează reţinând doar că nu există certitudinea că decesul ar fi putut fi evitat şi dispune achitarea inculpatei 2; instanţa de apel, în schimb, consideră prevalentă cealaltă faţă a monedei şi dispune condamnarea, găsind relevantă mai degrabă perspectiva că exista totuşi posibilitatea ca pacientul să fie salvat3. Niciuna dintre instanţe însă nu operează corect cu conceptele de risc şi şansă; niciuna dintre ele nu face altceva decât să adere la acea soluţie care îi pare mai „echitabilă"; mai mult, niciuna dintre hotărârile pronun-1 C.A. Bucureşti, Secţia I penală, decizia nr. 86 1/201 5, www.rolii.ro.
2 Jud. Oradea, sentinţa penală nr. 434/201 7, nepublicată.
3 C.A. Oradea, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, decizia nr. 71 5/20 1 7, nepublicată.
