Situaţiile în care consimţământul pacientului lipseşte pot fi dintre cele mai diverse: fie acelea în care pacientul refuză explicit actul medical, fie acelea în care nu există o manifestare de voinţă
explicită din partea pacientului; aceste din urmă situaţii se pot datora, la rândul lor, urgenţei cu care trebuia intervenit, ori, când 1 Jurisprudenţa franceză consacra teoria „consimţământului luminat", potrivit căreia medicul nu este exonerat dacă s-a limitat la a expune o stare de fapt pacientului, fără a se asigura că a înţeles riscurile grave când se opune la tratament, apud /. Turcu, op. cit., p. 229; jurisprudenţa şi doctrina mai noi, determinate şi de unele modificări legislative care exonerează medicul de obligaţia de a insista ca pacientul să accepte o anumită terapie, punând accent pe dreptul absolut al pacientului de a lua orice decizii, chiar pe acelea care îl vatămă, se referă la actul medical efectuat „în asentimentul" pacientului [a se vedea, spre exemplu, A. Leca,
C. Berland-Benhaim, Le consentement aux soins, replace dans uneperspective historique, în Association fram;:aise de droit de la sante
( direction), Consentement et sante, Editions Dalloz, Paris, 20 14, p. 19-34,sau F. Vialla (direction), M Reynier (coordination), Les grandes decisions du droit medical, 2-e edition, LGDJ, Lextenso editions, 20 14, p. 1 74]. Totodată, se discută şi despre limitarea terapeutică a dreptului la informare, ca fiind situaţia în care medicul este îndreptăţit să cenzureze informaţiile pe care le fumizează pacientului, pentru a nu-i agrava starea de boală (a se vedea, spre exemplu, G.A. Năsui, op. cit. sau C. G. !usca,
Privilegiul terapeutic - între excepţie şi culpă, Jurnalul Baroului Clujnr. 1/202 1 , disponibil pe www. baroul-cluj.ro).
2 Afară de cazul în care se poate stabili că urmarea, deşi prevăzută şi acceptată, s-a produs în concret dintr-un act culpabil al personalului medical, nefiind una inerentă procedurii.
Actul medical, o faptă intenţionată justificată
247
nu a existat urgenţa, lipsei de diligenţă a cadrului medical în a solicita consimţământul, erorii în care cadrul medical se află cu privire la existenţa sau conţinutul consimţământului etc.
Dintre acestea, iau în discuţie ipotezele care, prin caracterul lor frecvent, au o valoare de tipicitate şi pot fumiza rezolvări de principiu.
V oi avea în vedere, pe de o parte, situaţia în care cadrul medical nu prestează îngrijirile necesare întrucât nu are consimţământul pacientului şi, pe de altă parte, situaţia în care cadrul medical acţionează în contra voinţei pacientului.
§1. Pasivitatea cadrului medical faţă de refuzul pacientului de a primi îngrijiri medicale sau de a fi supus unuianumit act medical
Prima dintre aceste situaţii este cea în care, lipsind consimţământul pacientului, medicul nu acţionează, nu prestează actul medical necesar pentru viaţa sau sănătatea pacientului.
Când lipsa consimţământului este materializată în refuzul explicit al pacientului, medicul este îndreptăţit să nu presteze actul de îngrijire; medicul prevede urmarea şi acceptă ca ea să se producă, întrucât nu are consimţământul pacientului pentru a interveni.