DCC nr. 236/2020 1, prin care dispoziţiile art. 118 au fost declarate neconstituţionale, nu cred că schimbă cele de mai sus: viciul de neconstituţionalitate a fost identificat nu în ceea ce textul dispune expres, ci în omisiunea lui de a consacra expres dreptul la tăcere şi la non-autoincriminare al martorului. În opinia mea, legiuitorul ar trebui ca, punând în acord textul cu Decizia Curţii Constituţionale menţionată şi consacrând expres dreptul respectiv, să păstreze standardul actual, în sensul că declaraţia pe care martorul acceptă să o dea după ce este informat asupra dreptului la tăcere, nu va putea fi folosită împotriva lui în ipoteza în care, ulterior, el a dobândit calitatea de suspect 2•
1 M.Of. nr. 597 din 8 iulie 2020.
2 La data întocmirii lucrării se află în dezbatere publică proiectul uneiLegi de modificare a Codului de procedură penală; modificările propusela art. 1 1 8 sunt în sensul pe care îl apreciez corect, menţinând standardulactual; conţinutul propus este următorul:
,,(]) Martorul are dreptul să nu declare fapte şi împrejurări de fapt care,dacă ar fi cunoscute, l-ar incrimina. Organul judiciar este obligat să-i aducă lacunoştinţă acest drept înainte de fiecare audiere, în condiţiile art. 120.
(2) Probele obţinute cu încălcarea prevederilor alin. ( 1 ) nu pot fifolosite împotriva martorului în niciun proces penal. Dispoziţiile a1i. 1 02
alin. (3) şi (4) se aplică în mod corespunzător.
