- ,,trebuia, deci putea" este un nonsens;
- dacă a prevăzut sau nu este o chestiune de fapt, nu de drept; dacă
se dovedeşte că „a prevăzut", nu mai suntem în ipoteza culpei simple, nu ne mai întrebăm dacă „trebuia"; ,,trebuia să prevadă, deci a prevăzut" - alt nonsens;
- atenţie iar la obligaţiile de rezultat - lipsa de relevanţă a caracterului absolut imprevizibil al unui anume rezultat; răspunderea va putea fi înlăturată nu prin caracterul nepredictibil al urmării, ci pe tărâm obiectiv, de exemplu, dacă se va demonstra că ea constituie un risc egal, deviat sau neprotejat (înlătură cauzalitatea, latura subiectivă
nici nu mai intră în discuţie).
Scheme şi figuri
305
Faza de judecată este mai uşor de organizat, întrucât în această
procedură fapta este deja conturată; chiar dacă procedează şi la administrarea unor probe noi, nu doar la verificarea nemijlocită a celor de la urmărire penală, judecătorul o face pornind de la premisele stabilite în actul de învestire a instanţei şi trebuie să rămână în limitele, reale şi personale, ale acestor premise. Încerc să reprezint grafic, în cele două Figuri de mai jos, tiparul logico-juridic după care judecătorul trebuie să verifice temeinicia acuzaţiei; pornesc de la premisa că
descrierea pe care procurorul o face conduitei în concret a persoanei acuzate se susţine probator ( altfel spus, cadrul medical a făcut în concret ceea ce susţine procurorul că a făcut, trebuie stabilit dacă fapta lui constituie infracţiune) şi am în vedere separat o acuzaţie privind o faptă comisivă, respectiv una omisivă.
w o O\
� t;' 'ti
� �
� ;:: ;ll �
c::;· ;ll
(1) te,a
DA
II-a
Fapta
este
NU alin. b) a
inculpatului
Infracţiune
