22
Un pic de teorie
identificăm obligaţia instituţiei medicale de a asigura transferul pacientului la o altă unitate, când nu îi poate acorda asistenţă în mod corespunzător.
§4. Acte normative inferioare legii, izvor de obligaţiiprofesionale; codurile deontologice; standardele recunoscute ale profesiei Legea sănătăţii conţine şi o serie de trimiteri la reglementări cu caracter inferior ei. Trimiterile sunt dintre cele mai variate, nu sunt simetrice, nu se regăsesc la fel în toate domeniile care ar trebui unitar tratate, terminologia care desemnează atare reglementări este de asemenea diferită; caracterul nesistematizat şi neunitar al legii (singura ei constantă, de altfel) ridică probleme şi în demersul de a stabili categoriile de norme care reglementează activitatea din domeniul medical.
Spre exemplu, art. 89 din Legea sănătăţii, care se referă la medicina de familie, face un adevărat inventar al actelor normative, de diferite niveluri, în care s-ar regăsi „obligaţiile personalului şi cabinetelor de medicină de familie"'; nu vom găsi însă şi în ambulatorii, de specialitate sau de medicină generală, oferite de medici, cadre medii sau de alt personal calificat. După externare pacienţii au dreptul la serviciile comunitare disponibile".
1 Art. 89 din Legea sănătăţii: ,,Obligaţiile personalului şi cabinetelor de medicină de familie se reglementează prin acte normative, după cum urmează:
a) obligaţiile de etică şi deontologie profesională - prin legile şi codurile de deontologie profesională care guvernează exercitarea profesiilor reglementate în sistemul sanitar;
b) obligaţiile privind sănătatea publică - conform reglementărilor legale în vigoare şi dispoziţiilor direcţiilor de sănătate publică; c) obligaţiile faţă de sistemul asigurărilor sociale de sănătate - prin contractul-cadru, normele anuale de aplicare şi contractele cu casele de asigurări;
d) obligaţiile privind relaţiile de muncă - prin contractul de muncă
anual la nivel de ramură sanitară şi contractele individuale/colective de muncă ale angajaţilor, precum şi prin alte prevederi legale speciale;
Răspunderea pentru malpraxis - o răspundere profesională
23
privinţa celorlalte domenii, în afara medicinei de familie, o atarenormă de trimitere. Enumerarea din această normă, deşi îşipropune să fie exhaustivă, nu reuşeşte să epuizeze un astfel deinventar al actelor normative, aşa încât recurge finalmente lacategoria „reglementări legale în vigoare".
Textul constituie totuşi un reper pentru identificarea altorizvoare ale obligaţiilor profesionale medicale, întrucât, în afară de
„legi" şi, distinct, ,,legi speciale" ori „legislaţie" (sic!), norma sereferă expres la: codurile de deontologie profesională, dispoziţiiledirecţiilor de sănătate publică, contractul-cadru, contracte individuale/colective de muncă.
Într-adevăr, o categorie importantă de obligaţii profesionaleeste formată din cele prevăzute de Codul de deontologie medicală
al Colegiului Medicilor din România1 (în continuare, Codul deontologic).
Spre exemplu, regăsim acolo obligaţia medicului de a solicita oa doua opinie când nu are experienţa necesară cazului, precum şipe aceea de a îndruma pacientul către un alt medic, din acelaşimotiv ori când unitatea în care el îşi desfăşoară activitatea nu estedotată corespunzător consultului, stabilirii diagnosticului sauintervenţiei medicale reclamate de starea pacientului2, obligaţiae) obligaţiile faţă de pacienţi - prin îndeplinirea prevederilor specificedin actele normative prevăzute la lit. a) şi c), precum şi din legislaţiaprivind drepturile pacientului;
f) obligaţiile privind managementul evidenţei medicale primare şi ainformaţiei medicale gestionate - prin reglementările legale în vigoare;g) obligaţiile privind protecţia mediului şi gestionarea deşeurilorrezultate din activitatea medicală - prin reglementările legale în vigoare;h) obligaţia de educaţie/formare continuă şi de dezvoltare profesională
a resursei umane din asistenţa medicală primară - prin reglementărilelegale în vigoare".
1 M.Of. nr. 98 1 din 7 decembrie 20 1 6; există, de asemenea, un Cod deontologic al medicului stomatolog [Decizia nr. 6/202 1 a Colegiului Medicilor Stomatologi din România (M.Of. nr. 833 din 3 1 august 202 1 ), care intră în vigoare la 1 ianuarie 2022, înlocuind vechiul Cod al medicului dentist - Decizia 1 5/201 O a aceluiaşi Colegiu].
2 Art. 26 alin. (2) din Codul deontologic: ,,Dacă medicul nu are suficiente cunoştinţe ori experienţa necesară pentru a asigura o asistenţă
