Răspunderea pentru ma/praxis - o răspundere profesională
3 7
obligaţii, spre exemplu, aceea de a nu acorda îngrijiri medicale cu depăşirea specialităţii în situaţiile care nu constituie urgenţe medicale, ori aceea de a nu supune pacientul unui act medical în lipsa consimţământului său.
2.2. Obligaţii de diligenţă şi de rezultat
Cea mai importantă clasificare în acest domeniu mi se pare a fi împărţirea în obligaţii de diligenţă şi obligaţii de rezultat 1.
Distincţia dintre cele două tipuri de obligaţii are implicaţii în special în materie civilă şi cu precădere în privinţa sarcinii probaţiunii.
În latura penală, ea este relevantă atât pentru elementul material al faptelor comisive (întrucât criteriul îndeplinirii necorespunzătoare a obligaţiei profesionale este diferit, după cum obligaţia este de mijloace sau de rezultat), cât şi pentru stabilirea urmării imediate, ca element constitutiv al infracţiunii, a raportului de cauzalitate dintre conduita medicală şi această urmare, precum şi pentru latura subiectivă (întrucât evaluarea posibilităţii abstracte de a prevedea rezultatul şi a posibilităţii în concret a făptuitorului de a-l prevedea depind, în bună măsură, de această natură a obligaţiei medicale), aşa cum voi arăta când voi analiza elementele de con
ţinut ale principalelor infracţiuni asociate malpraxisului (uciderea din culpă şi vătămarea corporală din culpă).
Obligaţiile profesionale din domeniul medical sunt, în principiu,
obligaţii de diligenţă, de mijloace, şi nu de rezultat 2• Începând de la 1 Am întâlnit autori care identifică şi o a treia categorie, pe care o tratează distinct faţă de cele de rezultat şi de mijloace, aceea constând în
,,obligaţia de a nu agrava starea pacientului" (de exemplu, L. Accad,
M Caussin-Zante, Les nouvelles obligations juridiques du medecin,Editions. ESKA, Paris, 200 I , p. 1 1 ); categoria îmi pare vădit artificială:fie identificăm o atare obligaţie a cadrului medical, între cele cu caractergeneral, similară celor la care, exemplificativ, m-am referit în cele cepreced, caz în care ea nu poate avea decât natura unei obligaţii de diligenţă, fie cerinţa de a nu agrava starea pacientului este avută în vederedrept criteriu de evaluare a modului de îndeplinire a altor obligaţii, derezultat sau de diligenţă.
2 A. T Moldovan, op. cit., p. 1 57- 1 6 1 ; J. Turcu, op. cit., p. 1 78- 1 83.
