40
Un pic de teorie
Criteriul nu este însă consecvent aplicat în jurisprudenţă.
Bunăoară, contrar exemplelor de mai sus, poziţionarea unui dispozitiv în corpul pacientului în cursul unei intervenţii chirurgicale a fost examinată în jurisprudenţa franceză conform obligaţiilor de mijloace, şi nu de rezultat 1.
Observăm astfel că, dacă în ceea ce priveşte o categorie de operaţiuni medicale simple ori chiar de dificultate medie, criteriul tehnicităţii ar putea fi uşor utilizat, iar obligaţia de a executa actul ar părea lesne de calificat ca fiind una de rezultat, în schimb, folosirea aceluiaşi criteriu în cazul unor acte de dificultate sporită duce la soluţii mai greu de acceptat. Spre exemplu, dacă în cazul unei intervenţii stomatologice simple evaluarea îndeplinirii obligaţiei profesionale în funcţie de rezultatul obţinut poate părea un demers corect, în cazul unei intervenţii neurochirurgicale, al cărei succes depinde, în esenţă, tot de respectarea riguroasă a unei anumite tehnici chirurgicale, aceeaşi evaluare pare inechitabilă, întrucât dificultatea extremă a unei astfel de intervenţii poate afecta în mod obiectiv precizia execuţiei; de aceea, în acest ultim caz, aşa-numita
,,obligaţie de precizie" a gestului chirurgical nu va putea fi considerată decât una de diligenţă.
Imposibilitatea practică de a stabili, între aceste limite, care anume tehnică generează obligaţii de rezultat (fiind una simplă) şi care anume generează obligaţii de mijloace (întrucât este, dimpotrivă, foarte dificilă) îmi ridică semne de întrebare cu privire la însăşi valabilitatea unui atare criteriu, la aptitudinea lui de a împărţi corect obligaţiile în cele două categorii, de rezultat sau de diligenţă.
Sunt de părere că utilizarea unui atare criteriu se bazează mai degrabă pe confuzia dintre corectitudinea manevrei tehnice, pe de o parte, şi rezultatul ei, pe de altă parte. Obligaţia de a executa corect manevra medicală din punct de vedere tehnic nu este echivalentă aceleia de a asigura rezultatul intervenţiei, fie ea şi cea mai simpli.
1 Jurisprudenţă civilă franceză, discutată de I. Turcu, op. cit., p. 1 8 1 .
2 Aceeaşi confuzie întemeiază, în opinia mea, susţinerile unui autor în sensul că reţinerea în mod nejustificat a unui diagnostic cu recurenţă
excepţională, cu consecinţa supunerii pacientului în mod inutil la manevre
