38
Un pic de teorie
stabilirea diagnosticului, prescrierea tratamentului, aplicarea tratamentului şi până la efectuarea oricăror intervenţii, regulile deontologice ale profesiei indică natura acestor obligaţii, fie explicit, fie prin utilizarea noţiunilor de „diligenţă" şi „prudenţă" 1 • Elementul aleator, impredictibil, pe care îl reprezintă reacţia corpului uman la orice act medical este, desigur, acela care consacră caracterul de obligaţii de diligenţă, şi nu de rezultat, al îndatoririlor profesionale medicale.
Există şi o categorie de obligaţii medicale despre care se admite că au caracterul unor obligaţii de rezultat. Sunt astfel de obligaţii, spre exemplu, aceea de a folosi dispozitive şi aparatură medicală
„sigure" 2, aceea de a preveni infecţiile nosocomiale, obligaţia de sterilizare a aparaturii, obligaţiile privind acurateţea rezultatelor analizelor de laborator, a radiografiilor sau a altor investigaţii de observare, obligaţia de a asigura integritatea câmpului operator la finalul intervenţiei chirurgicale3, obligaţiile tehnicienilor de a realiza dispozitive protetice cu respectarea standardelor stabilite de medic, obligaţia persoanei juridice de organizare corespunzătoare a serviciilor în cadrul unităţii medicale 4.
O categorie importantă între obligaţiile de rezultat este cea a obligaţiilor de supraveghere; faptul că acestea sunt obligaţii de rezultat, şi nu de mijloace, influenţează aproape fiecare dintre 1 Art. 5 din Codul deontologic: ,,Medicul trebuie să depună toate diligenţele şi să se asigure că decizia profesională pe care o ia sau intervenţia cu caracter medical respectă normele şi obligaţiile profesionale şi regulile de conduită specifice cazului respectiv"; art. 8 din acelaşi cod: ,,Medicul îşi va dedica întreaga ştiinţă şi pricepere interesului pacientului său şi va depune toată diligenţa pentru a se asigura că decizia luată este corectă, iar pacientul beneficiază de maximum de garanţii în raport cu condiţiile concrete, astfel încât starea sa de sănătate să nu aibă de suferit".
2 Art. 7 din O.G. nr. 2 1/1992 privind protecţia consumatorului, republicată (M.Of. nr. 208 din 28 martie 2007).
3 Adică, obligaţia de a face inventarul celor folosite, pentru a se asigura că
niciun instrument nu a rămas în corpul pacientului.
4 Cu privire la criteriile de delimitare între obligaţiile de diligenţă şi cele de rezultat în domeniul medical, a se vedea şi G. Genicot, Droit medical et biomedical, 2° edition, Editions Larcier, Bruxelles, 2016, p. 406-434.
