Tata nu-i ca mama
JOSEPHINE SCHWARZ-GERO
În felul lui, Finn pare să spună ceva foarte asemănător cu ce spune mama: ,,Nu vreau asta!" Dacă vedem legătura, putem schimba foarte repede lucrurile.
Când un copil ştie foarte bine că nu are voie să facă ceva şi totuşi o face, eventual chiar direct sub ochii părinţilor, această
situaţie poate avea şi alte motive.
Una dintre situaţiile clasice, des întâlnite la vârsta opoziţionismului, se desfăşoară după următorul scenariu:
„Maja!" Tata aruncă o privire încruntată. ,,Nu! Ştii foarte bine că nu ai voie să te joci cu telecomanda!" Maja pare să ştie foarte bine acest lucru şi zâmbeşte. Totuşi îşi întinde stăruitoare mâna spre telecomandă. Dar privirea ei nu este îndreptată către telecomandă, ci spre tată. Ce va face tata acum? Maja pare să se bucure cu adevărat de tensiunea creată. Toată faţa îi străluceşte. Tata sare în cele din urmă din fotoliu şi pune telecomanda sus pe dulap. E supărat. Pur şi simplu, Maja nu vrea să-l asculte!
Între adulţi, un astfel de comportament înseamnă pură provocare. Dar Maja nu este adult. Maja are 18 luni şi studiază
oamenii. Este ceea ce fac copiii la această vârstă. De exemplu, ei încearcă să afle dacă toţi oamenii se pot supăra. Sau vor să
ştie dacă toţi oamenii se supără din aceleaşi motive, ce anume îl supără pe fiecare în parte, cât de tare se supără şi dacă se supără
imediat. Telecomanda este doar un mijloc pentru a-şi atinge un scop. Copiii mici sunt „acţionişti". Ei îşi răspund la întrebări prin acţiuni. Fac ceva şi apoi stau şi urmăresc plini de interes ce se întâmplă. În al doilea an de viaţă, cea mai mare pasiune a lor este să afle cât mai multe lucruri despre oameni.
