situaţie este una plină de sens.
Însă, începând cu a şasea lună de viaţă a nou-născutului, se recomandă contracararea sistematică şi conştientă a acestei dinamici. Fiecare copil are nevoie de timpul său singur cu tata, chiar dacă este al doilea, al treilea sau ultimul născut. Drumul de la
,,diadă" la „eu şi tu" este valabil pentru fiecare copil în parte.
Inversarea intenţionată a împărţirii copiilor între părinţi le prinde bine şi fraţilor mai mari. A o avea din când în când pe mamă doar pentru sine, şi nu doar la pachet cu bebeluşul concurent, este una dintre cele mai arzătoare dorinţe ale primilor născuţi. Acelaşi lucru este valabil şi pentru gemeni.
Gemenii, tripleţii şi în general copiii născuţi dintr-o sarcină
multiplă reprezintă o adevărată provocare pentru părinţi. Din fericire, există multă literatură specializată pe această temă, care oferă numeroase sfaturi şi exemple practice. Pentru a putea vedea care este rolul tatălui şi cel al mamei în cazul gemenilor, uneori trebuie privită mai îndeaproape reţeaua complexă formată din familie şi din persoanele de sprijin. Adeseori, părinţii îşi împart şi rolurile între ei. Uneori, din discursul lor se poate auzi ceva cţe genul: ,,Acesta este mai mult al meu, acela este mai mult al soţului meu" sau invers. Dacă părinţii îşi descriu astfel relaţia cu gemenii încă din perioada de sugar, atunci este foarte probabil că fiecare dintre ei joacă mai mult funcţia de mamă pentru unul dintre copii şi mai mult pe cea de tată faţă de celălalt.
De aceea se recomandă ca, începând cu a doua jumătate de an,
„împărţirea copiilor" să fie conştient schimbată şi inversată din când în când.
LIMITELE ŞI BUNELE MANIERE
Al doilea şi al treilea an de viaţă stau sub semnul dezvoltării sociale. Copiii mici încearcă acum pe toate căile să înţeleagă misterele interacţiunilor umane. Tehnica lor de cercetare „interacţionistă"
nu le este întotdeauna foarte clară adulţilor.
Când copilul ajunge în al doilea an la „apogeul" vârstei opoziţioniste, părinţii îşi pun următoarea întrebare: cum facem cu educaţia? Iar taţii se întreabă: ,,Nu sunt eu cel responsabil de trasarea limitelor şi a bunelor maniere?" Taţilor care au în minte principiul autorităţii paterne ca model am putea să le răspundem: aşa este! Dar la această vârstă el se aplică în alt fel decât şi-ar putea eventual imagina.
Pentru a putea înţelege mai bine acest principiu, este nevoie să
anticipăm o etapă de vârstă care vine mai târziu - pubertatea. Deja s-a menţionat faptul că faza de dezvoltare a pubertăţii prezintă
