p
@ p
Tata nu-i ca mama
JOSEPHINE SCHWARl-GERO
polaritate patemă şi maternă. Dacă raportarea la propriul copileste, de exemplu, maternă, faţă de celălalt copil putem juca maidegrabă un rol patern. Aceste relaţii nu depind de gen. Chiar dacă
o mamă consideră, din punctul ei personal de vedere, că acest tipde „îngrijire străină" nu ar fi absolut necesar, este foarte probabilca, pentru copilul ei, el să fie o necesitate.
FANTOMELE DIN CAMERA COPILULUI
Rătăcirile în perioada de început pot apărea şi din cu totul altecauze.
Părinţii nu sunt pur şi simplu nişte adulţi care au grijă de unbebeluş. Ceea ce face ca un părinte să fie părinte sunt sentimentele lui profunde faţă de copilul său. Este legătura emoţională
puternică cu această mică fiinţă. Este o relaţie care ar trebui să
dăinuie o viaţă întreagă, o relaţie ce nu poate fi înlocuită.
Când doi adulţi devin tată şi mamă, este vorba deci despreemoţii. Orice părinte va dori ca al său copil să primească acelelucruri pe care şi el le-a preţuit pe când era copil. La fel, părinteleva căuta să-l protejeze pe copil de ceea ce l-a făcut pe el să suferepe când era mic.
Dar nimeni - nici chiar părinţii - nu-şi poate alege propriultrecut. Uqeori s-au petrecut lucruri dramatice: accidente, boli,pierderi sau despărţiri, experienţe de pedagogie neagră şi vătămări sufleteşti.
Într-o perioadă în care emoţiile profunde sunt cu adevăratnecesare, aceste experienţe ies uneori la suprafaţă şi tulbură
apele. Prin termenul de „fantome în camera copilului", SelmaFraiberg desemnează acele fenomene ale vieţii afective din trecutcare uneori îi pot bântui atât pe tată, cât şi pe mamă şi pe bebeluş.
