Apoi multe lucruri au început să se schimbe. Marie plângeatot mai puţin, iar mama se simţea tot mai eliberată. Şi tatăl?
„M-aţi aşteptat?!", l-am întâmpinat eu uimită şi zâmbitoare, launa dintre următoarele noastre întâlniri. ,,Da", mi-a confirmatel zâmbind, ,,nu mă mai aprind acum atât de repede."
Multe învăţături pot fi trase din această poveste. De exemplu,cât de copleşită poate fi o mamă care nu se simte susţinută şi iubită
în „perioada ei". Şi cum din această situaţie pot apărea chiar şi
,,bebeluşii plângăcioşi". Apoi că nimeni nu trebuie să se simtă vinovat pentru asta. Nu ne putem alege poveştile copilăriei noastre şinici nu le putem schimba. Dar le putem aşeza la locul cuvenit.
Când un cuplu devine prima dată tată şi mamă, pentru amândoi se suprapun temporar imagini din prezent cu imagini din trecut. Nici pentru taţi lucrurile nu stau altfel decât pentru mame.
Într-un anumit fel, şi ei se măsoară cu propriii lor taţi. Ce ar puteaşi ce şi-ar dori un tată să ia de la propriul lui tată? Ce ar vrea neapărat să facă altfel? A existat un tată în viaţa lui?
În schimb, în ceea ce priveşte relaţia cu partenera, decisiveste modul în care el a perceput-o şi o percepe pe propria lui
mamă. Când partenera lui devine mamă, aproape inevitabil înel se amestecă faţă de ea, cel puţin un timp, emoţii din trecut cuemoţii din prezent.
