a partenerei şi nici din partea copilului. Multe lucruri pot aveanevoie acum de mai mult timp decât ne-am putea aştepta.
La rândul lui, şi bebeluşul a trăit toate aceste experienţe.
Într-o primă fază, el poate fi deosebit de iritabil şi poate avea uncomportament greu de înţeles. Acest lucru nu trebuie să ne mire.
Cercetările epigenetice au demonstrat faptul că hormonii de stresai mamei ajung direct la fetus şi îl influenţează.
Bebeluşii care au trecut prin mai multe internări dificile,aşa cum se întâmplă în cazul nou-născuţilor prematuri, manifestă mai repede sau în mod exagerat nevoi tipice de autonomie.
Resimt mai clar şi mai devreme decât ar fi cazul nevoia de a li seconfirma graniţele fizice sau principiul lui „eu şi tu".
Acest lucru este uşor de înţeles. Un bebeluş care, pe parcursultratamentelor medicale necesare, a trebuit să se supună atât demultor lucruri impuse din afară şi care a cunoscut o încălcareatât de masivă a limitelor lui are nevoie după aceea de o compensare a situaţiei. Pentru un timp, el are nevoie de mai mult
din altceva.
În cazul bebeluşilor născuţi prematuri se mai adaugă şi faptulcă părinţii nu se pot ghida după recomandările obişnuite pentruetapa lor de vârstă, pentru că aceşti bebeluşi sunt de fapt mai micica vârstă. De aceea medicii pediatri antedatează diverşi parametrişi îi ajustează la vârsta reală. Acest lucru este valabil în special încazul dezvoltării motrice şi a greutăţii din primele luni.
Însă, din punct de vedere afectiv şi social, aceşti copii suntexact de vârsta pe care o indică ziua lor de naştere. În timp cedezvoltarea capacităţilor motrice se desfăşoară după un planfix, indiferent când a avut loc naşterea, procesul de învăţare, înschimb, explodează odată cu primul contact cu lumea exterioară.
Un copil de un an care, din punct de vedere fizic, este doarcu puţin mai mare decât un nou-născut poate fi, pentru un adult,ceva foarte derutant. Nevoile lui specifice vârstei pot fi trecute cu
