8 Vorbind cu bebelusul
A-i vorbi unei persoane este semnul infailibil că vedem în celălalto fiinţă distinctă. Indiferent de ceea ce spunem, simplul fapt că îivorbim exprimă deja ceva. Spune ceva despre noi înşine şi desprecelălalt. Mai exact, arătăm ce credem despre cel din faţa noastră. Înmod evident, vedem în el o fiinţă simţitoare şi autonomă. În modnormal, nu vorbim cu pietrele sau cu scaunele din grădină. Nu vorbim nici cu părţi ale corpului nostru, de exemplu cu mâna noastră.
Ce spunem, şi felul în care o facem, exprimă modul în care îlpercepem pe celălalt. Dacă, de exemplu, ne aşteptăm din parteaunui adult să nu înţeleagă limba noastră sau să o înţeleagă foarteprost, tindem să o simplificăm. ,,Tu nu pleacă acolo!", spunem deexemplu, gesticulând eventual şi cu mâinile. Putem avea o surpriză dacă respectivul ne răspunde într-o limbă extrem de cizelată:
„Ba da! Conferinţa despre hermeneutica critică a societăţii dinperioada goticului târziu al secolului al Xiii-lea mă interesează înmod deosebit!" Penibil! Nu doar pentru că ne dăm seama că ne-amînşelat, ci şi pentru că într-o fracţiune de secundă realizăm că şiinterlocutorul nostru ştie acum acest lucru. Fără să vrem, tocmaiam spus ceva despre noi înşine. L-am subapreciat într-un mod grosolan pe celălalt şi, neintenţionat, i-am transmis asta. Am crezutcă celălalt nu este în stare de ceva ce, de fapt, stăpâneşte excelent.
Principiul funcţionează la fel şi în cazul copiilor mici. Faptulcă vorbim cu ei şi modul în care o facem le permite să deducă felulîn care îi vedem şi poziţia pe care le-o atribuim.
Tata nu-i ca mama
JOSEPHINE SCHWARZ·GERă
Achiziţionarea limbajului înseamnă mai mult decât „a învăţasă vorbeşti". A putea desemna prin cuvinte un lucru reprezintă
un instrument care face posibilă o nouă dimensiune a gândirii. O
masă pe care o putem atinge este altceva decât cuvântul „masă".
Prima este un lucru, al doilea este un concept în mintea noastră.
Masa gândită din capul nostru am putea-o face să zboare. În cazulmesei reale pe care o putem atinge, acest lucru ar fi greu de înfăptuit. Tema aminteşte oarecum de pictura suprarealistului ReneMagritte, ,,Ceci n'est pas une pipe". Imaginea înfăţişează o pipă
sub care scrie: ,,Aceasta nu este o pipă". Ceea ce vedem este doar
reprezentarea unei pipe.
Este interesant faptul că etapa de viaţă în care tatăl devine atâtde important coincide cu dobândirea unei noi abilităţi - dezvoltarealimbajului. Când un copil învaţă în jurul vârstei de un an să rostească
primele cuvinte, el înţelegea deja dinainte foarte multe cuvinte. Cândînvăţăm ca adulţi o limbă străină, procesul este acelaşi şi pentru noi.
Vorbirea activă rămâne în urma înţelegerii pasive.
Ceea ce este cu adevărat uimitor în cazul copiilor atât de micieste însă faptul că ei înţeleg mult mai mult decât conţinutul sauvorbele simple. O persoană care vorbeşte atent cu copiii aflaţi în adoua jumătate a primului an şi îi urmăreşte cu răbdare e ca şi cumar urma un curs de retorică la ştiinţele comunicării. De exemplu,ce i-aţi spus unui copil înainte ca el să se retragă? l-aţi adresat oîntrebare sau un ordin? A fost o întrebare la care ar fi trebuit să
povesteas<;ă mai mult sau una la care a putut răspunde cu „da" sau
„nu"? I-aţi oferit dumneavoastră întreaga cale de rezolvare? Cinea fost primul care a avut iniţiativa?
Şi limbajul se află cu totul în slujba dezvoltării autonomiei.
A fi independent înseamnă a-ţi găsi propriile căi de soluţionare.
Pentru asta, copilul are nevoie de instrumente, iar instrumentele pe care le foloseşte sunt informaţiile despre el însuşi, despreceilalţi, despre legăturile dintre lucruri, despre lumea în sine.
