Aproape că nu există o metodă mai eficientă de a-l ajuta pecopilul mic să-şi rezolve sarcina de dezvoltare cu care se confruntă în prezent. Corpul lui îi aparţine. El este locul unde copilulîşi exercită propriile lui drepturi şi el participă Ia deciziile care-lprivesc. Într-un anumit fel, şi acest lucru ţine de ceea ce echipadin secţie numeşteftmcţia patemă faţă de copil. Asta înseamnă a-lajuta pe copil să se înţeleagă pe sine ca fiinţă autonomă.
,,LASĂ ASTA!" - FORMA IMPERATIVĂ
A da ordine reprezintă exact contrariul unei întrebări. Din acestmotiv îi dedicăm în acest loc un întreg subcapitol. La vârsta lacare copiii vor să înveţe să acţioneze şi să decidă într-un mod maiindependent, comenzile pe care le primesc sunt mai mult decâtnepopulare. Propoziţii precum: ,,Vino încoace!", ,,Aşază-te!", ,,Adumingea!", ,,Fă asta, fă cealaltă!" sunt ca sforile unei marionete caredirijează din exterior mişcările şi acţiunile unui copil. Dar a fio marionetă manevrată de către ceilalţi este exact opusul a ceeace-şi doresc copiii mici. Tocmai acest lucru ei nu-şi (mai) dorescsă fie. Într-o anumită măsură, ordinele intră într-un conflict directcu nevoile principale de dezvoltare ale copilului. Ca atare, ei vorreactiona într-un mod extrem de sensibil la aceste comenzi.
Dar faptul că unii copii mici reacţionează nu doar la ordinetransmise direct, ci şi la fonna imperativă indirectă, folosită chiarîntr-un mod foarte prietenos, l-am învăţat de la Esthi.
Esthi avea 12 luni când a venit la noi în clinică împreună
cu părinţii ei. Era o fiinţă mică şi fragilă, care nu scotea încă
niciun cuvânt, dar mergea deja în picioare. Avusese un startfoarte dificil în viaţă şi, la vârsta de şapte luni, începuse să
