există totuşi discuţii - atunci se poate lăsa cu certuri. În specialcând intervine tata!
CUI Îl APARŢINE CORPUL MEU?
Dacă există vreun lucru care îi „aparţine" cu adevărat unui copilmic, atunci acesta este corpul lui.
Odată ce copilul învaţă să se mişte, el vrea să decidă singurîncotro o face. În plus, dacă nu poate încă să vorbească, se vafolosi de corp şi ca să se exprime. Felul şi locul în care un copilse poziţionează arată şi sentimentele lui din momentul respectiv,părerea, atitudinea sau dispoziţia de bază.
Foarte mulţi taţi îşi întreabă în mod intuitiv copiii: ,,Vrei să viila mine?", ,,Mergem să schimbăm scutecul?", ,,Vrei să stai în fotoliu?", ,,Vrei să te duc în braţe?", ,,Vrei să stai la mine pe genunchi?".
Dacă le arătăm taţilor ce fac, cel mai adesea sunt ei înşişifoarte uimiţi. ,,Aha! Deci asta este bine pentru copilul meu? Defapt, o fac fără să-mi dau seama!" Şi iată că am dat din nou pesteunul dintre secretele folosite de tată pentru a schimba lucrurile!
Şi, din nou, nimeni nu a remarcat aceste aspecte!
Mamele le adresează astfel de întrebări bebeluşilor mult mairar şi, de obicei, mult mai târziu. Acest lucru este foarte logic şiare sens. În primele luni, un bebeluş nici nu are nevoie de aşaceva. Un simplu anunţ este suficient: ,,Aşa, mergem să schimbămscutecul", spune mama, în cel mai bun caz. Sau: ,,Mergem acumsă facem baie", ,,Vino la mine". În prima jumătate de an, în perioada diadei, mama decide pentru amândoi. Iar acest lucru esteexact ceea ce trebuie. În această fază, bebeluşul cel mic nici nu arputea oferi un răspuns.
Schimbarea se petrece încet şi, uneori, într-o formă cu totulnecomplicată, ascunsă şi oarecum în plan secund. În timp ce mama
