corpul copilului" reprezintă un subiect extrem de important.
Dacă există vreo dogmă în secţia noastră de psihosomatică
neonatologică, atunci aceasta este următoarea: copiii mici sunt
întrebaţi dacă vor să fie ridicaţi sau purtaţi undeva. ,,Vrei să te iau
sus?" sau „Mergem să ne schimbăm?". Mâinile nu se spală fără
să-l fi întrebat înainte pe copil şi faţa nu se curăţă fără permisiunea lui. De cele mai multe ori, acest lucru se întâmplă rapid,
similar poate felului în care adulţii se întreabă între ei: ,,Pot să vă
împing scaunul?" Celuilalt trebuie să i se acorde pentru o fracţiune
de secundă ocazia să spună: ,,Nu, nu-mi doresc acest lucru". Dacă
celălalt nu spune nimic, atunci avem voie să-i împingem scaunul.
Fiecare membru nou sosit în echipa secţiei noastre este
instruit în mod afabil în această privinţă. Pentru a manevra corpul copilului mic, este nevoie de încuviinţarea lui! Da, uneori asta
implică o întârziere nedorită în viaţa cotidiană. Mai ales când
copilul semnalizează cu adevărat un „Nu". Şi, da, bineînţeles că
şi noi exagerăm.
Acest mod de a întreba ne-a intrat tuturor atât de mult în
sânge, încât adesea îl folosim şi în cazul celor mai mici bebeluşi.
Dar tema devine cu adevărat importantă abia din a doua jumătate
de an. Chiar şi medicii pediatri se pot folosi de astfel de întrebări
de validare în cadrul consultaţiilor clinice pe care le fac. De exemplu, ,,Unde vrei să stai?" sau ,,În care ureche vrei să mă uit întâi?
În asta sau în asta?"
