sunetul pe care-l scoate morişca? Putem să i-o ţinem în aşa fel încâtsă o poată face el singur să sune. Vrea bebeluşul un obiect la carenu ajunge? Putem să-l ridicăm pe copil astfel încât să şi-l ia singur.
Mulţi taţi fac aceste gesturi în mod absolut intuitiv. Un tată
care era odată foarte adâncit într-o discutie cu mine si-a ridicat
,
,
dintr-odată fiica în vârstă de şapte luni, practic fără să stea pe gânduri, pentru ca ea să-şi poată lua singură un creion aflat în faţa ei.
Am fost extrem de entuziasmată şi i-am transmis acest gând şi lui.
„Dar de ce? Cred că fac asta tot timpul!" Minunat! Şi i-am pututexplica şi ce era atât de minunat în asta: creionul împreună cu autodeterminarea sunt mult mai valoroase decât creionul singur.
Principiul poate fi folosit ca un ingredient special pe care-ladăugăm în diverse mâncăruri. Efectul lui depăşeşte cu mult scopul declarat.
El se aplică, de exemplu, şi jocurilor de contact mai sălbatice,în care copilul zboară sau este aruncat în aer. Tata nu trebuiesă decidă totul singur! Să luăm, de exemplu, momentul pentruurmătoarea aruncare: dacă tata stă puţin pe loc şi aşteaptă ...
bebeluşul ar putea da el însuşi semnalul: acum! Prin chiţăit şidatul din picioare, copilul tocmai a dat drumul la următoarearundă de joc - într-o formă cât se poate de autodeterminată.
Şi-atunci, bineînţeles că jocul devine de două ori mai amuzant!
Principiul autodeterminării poate fi de folos chiar şi în tratarea fricilor. Copiii mici, care dintr-odată încep să se teamă deduş, de cada de baie sau de aspiratorul zgomotos - un fenomendeloc rar întâlnit -, pot fi ajutaţi prin a li se da ocazia să ia singuri
în mână aceste obiecte. Adică să pornească şi să oprească singuri
aspiratorul, să ţină singuri în mână duşul şi, bineînţeles, să dea
singuri drumul la apă şi s-o închidă (mai ales când nu le-a cerutnimeni înainte aşa ceva).
Fiecare categorie de vârstă are propria ei nevoie de autodeterminare. Acest lucru este valabil şi în lumea adulţilor. De exemplu,
