Tata nu-i ca mama
JOSEPHINE SCHWARZ-GERO
ale ştiinţei. La el îşi aduc contribuţia specialişti în psihologia dezvoltării şi pediatri, psihanalişti, psihiatri pediatri, sociologi, filologi sau biologi comportamentali şi chiar zoologi.
Precursorul acestui nou domeniu ştiinţific a fost o invenţiemodernă a anilor '20 din secolul trecut: tehnica filmului. Pentruunii oameni, faptul că înregistrările video cu bebeluşi ne potaduce noi informaţii despre ei poate fi ceva uluitor. Dar nu etotuna dacă un bebeluş este supus observaţiei sau dacă se faceun film pe care se vor baza respectivele observaţii? Care estediferenţa între cele două abordări?
Este adevărat că bebeluşii pot plânge foarte tare. Dar, înrest, ei se exprimă prin limbajul corpului, mai exact prin gestică şi mimică. Adică se comportă într-un mod expresiv. Iar acestaşa-numit „comportament" al lor este la rândul lui ceva foartefugitiv. Abia a apărut, c-a şi dispărut! ,,Ai văzut? Şi-a încreţit fruntea!" - ,,Ţi se pare? Nu prea cred!" Comportamentul observabilexistă doar atât timp cât el se întâmplă. Dacă este sau nu perceput, depinde în mod particular de cel care îl vede sau nu. Iar dinacest punct de vedere percepţiile oamenilor pot fi foarte diferiteîntre ele.
Înregistrările video cu aceste scene schimbă cu totul situaţia:ele oferă faptele brute. În ele se poate vedea: da, bebeluşul şi-aîncreţit fruntea! Iar asta se poate chiar măsura în timp. Încreţireafrunţii a început la minutul trei şi a durat cinci secunde. Se poateîncerca şi stabilirea unor legături cauzale. Materialele video sepot derula înapoi şi pot fi privite din nou. Curgerea timpuluipoate fi modificată, ea putând fi încetinită sau accelerată. Ces-a întâmplat cu puţin înainte de încreţirea frunţii? Aha, a fostun zgomot!
Acţiunile şi reacţiile bebeluşilor şi ale copiilor mici au pututfi dintotdeauna observate. Însă explorarea lor, adică transformarea a ceea ce este observat în ceva ce poate fi repetat, măsurat şi
