experimenta. Copiii observă că adulţii reacţionează foarte interesant la cuvântul „Nu". Ca în cazul lui lvonne, când ei îşi retragpunga de biscuiţi şi spun şi ei „Nu?", făcând o faţă mirată.
Pe de o parte, acest cuvânt are deci un impact puternic, pe dealtă parte, când este folosit de copii ca prim răspuns, el rămânecu totul ineficient. În cel mai bun caz, părinţii râd când copilul se plimbă şi cântă de unul singur prin casă: ,,Nu, nu, nu,nu, nu".
În cazul copiilor mici care au mai crescut puţin, lucrurilesunt uşor diferite. Dacă vor să aibă propriile lor idei şi vor să-şiapere acest drept, atunci folosirea cuvântului „Nu" este o armă
extrem de eficientă. Mi-a rămas foarte vie în amintire prima meaexperienţă ca babysitter, pe când aveam 15 ani. M-am oferit să ampuţin grijă de o fetiţă care trebuie să fi avut la acea vreme aproapedoi ani. Bineînţeles că nu aveam pe-atunci nici cea mai vagă ideedespre opoziţionism şi eram extrem de motivată.
Conversaţia noastră s-a desfăşurat aproximativ în felul următor: ,;vrei să mergem să ne jucăm ceva?" - ,,Nu." ,;vrei să te uiţila peşti?" - ,,Nu." ,;vrei să mănânci ceva?" - ,,Nu." ,;vrei poate să
bei un lapte cu cacao?" - ,,Nu." Şi, cu asta, discuţia s-a încheiat.
Fără îndoială, acest comportament mi s-a părut extrem denesuferit şi de enervant. Ce puteam face cu acest copil atât dedistructiv în ochii mei? Am fost fericită să i-l pot returna mai târziu mamei.
Astăzi ştiu mai multe despre asta. Din păcate, nu i-am pututoferi atunci acelei fetiţe ocazia să-mi arate ce idei „proprii" aveadeja. Poate că întreaga conversaţie s-ar fi desfăşurat cu totulaltfel. Cum ar fi fost dacă nu aş fi venit eu prima cu ofertele şipropunerile mele bine intenţionate? Cum ar fi fost dacă aş fi deschis acest meci de şah cu o propoziţie magică? Aş fi putut spune,de exemplu: ,,Nici nu ştiu ce-am putea face noi două ... " sau „Cefacem acum?".
