Tata nu-i ca mama
JOSEPHINE SCHWARZ-GERO
David avea trei ani şi avea deja mai multe probleme deeducaţie. Încă de la telefon, părinţii mi-au relatat foarte exactşi în detaliu cât de neascultător şi indisciplinat putea fi câteodată. În astfel de situaţii, făcea fix pe dos ceea ce i se cerea. Înmod cu totul intenţionat. La asta se mai adăuga un comportament alimentar foarte dificil. La cei trei ani pe care îi avea,David refuza să mănânce la masă ceea ce mânca toată familia.
El voia doar piureuri pasate foarte fin. Pentru familie, acestlucru era foarte obositor, mai ales când voiau să iasă împreună la restaurant sau să plece în concediu.
Bineînţeles că am vrut să-i cunosc pe părinţi şi în specialpe David. Eram foarte curioasă în privinţa lui. Ce jucării îşi vaalege? Cum se va comporta faţă de mine? Dar faţă de părinţi?
Chiar am completat, special pentru el, setul de creioane colorate şi topul de hârtie.
Când a intrat în cabinet, David avea în gură o suzetă, iarpărinţii i-au indicat imediat locul în care să stea. Mama a aduscu ea o geantă plină de jucării proprii. Întâi a pescuit din eaun fel de joc de îmbinare, care presupunea doar să potrivească
nişte forme. După care i-a spus lui David: ,,Aşa, acuma te poţijuca cu asta". David părea să fie cu adevărat interesat de joc,astfel că am putut să stau întâi de vorbă cu părinţii. CândDavid a început să dea semne că vrea să se ridice şi şi-a scoschiar suzeta din gură, am fost extrem de curioasă să văd ceva face. Din păcate, nu a apucat să facă nimic. Mama lui s-aridicat imediat. "Joacă-te cu jocul ăsta, îţi place aşa de multsă te joci cu el", spuse ea, în timp ce scotea din nou ceva dingeantă. »Îmi place?", o întrebă David.
ş( astfel, pentru următoarele momente a fost din nouliniştit. Când în cele din urmă şi-a pierdut interesul şi pentruacest joc, de data asta a intervenit tatăl: "Cum ar fi să te jocicu asta? Te amuză întotdeauna". Tata se ridicase între timpşi căuta acum în geanta adusă jocul de care vorbea. Davids-a arătat puţin interesat de joc, iar curând a devenit chiaruşor morocănos, aşa că a vrut să stea la tata în braţe. Cândam vrut să mă adresez lui David, din păcate tata mi-a luat-o