JOSEPHINE SCHWARZ-GERO
lui David. "Gândeşte-te puţin. Ce ţi-ar plăcea ţie să facem?"
David s-a mirat: "Mie?" "Da, ţie!" David a avut nevoie de maimult timp să se gândească. Apoi i-a venit o idee: "Vreau să mă
îmbrac în pijama".
Pentru începutul unei după-amiezi şi mai ales ca opţiune de joc,bineînţeles că răspunsul lui poate părea stupefiant. Dar, dacă negândim că băieţelul de aproape trei ani a fost întotdeauna îmbrăcat seara în pijama numai de către părinţii lui, îl putem înţelege peDavid mai bine. Să se îmbrace o dată singur în pijama, în prezenţalui tata, arătându-i în acelaşi timp de ce este deja capabil, este plinde sens. David a avut o idee cu adevărat strălucită!
Propriile idei ale copiilor sunt valoroase şi constituie bazapentru acţiunile şi reflecţiile lor de mai târziu. În multe familii, copiii exersează acest lucru pe nevăzute şi oarecum în treacăt. Dacă vrem să-i susţinem, propunerile, solicitările şi ofertele părinţilor nu le sunt de prea mare ajutor. Cu toate acestea,părinţii îşi pot sprijini copiii.
Putem foarte uşor să-i ajutăm să le vină idei. Din punctul lorde vedere, copiii sunt „primii" în ceva şi când doar stau şi observă
un lucru şi apoi îl imită. Dacă nu le transmitem niciun fel deindicaţii special adresate lor, nici măcar o privire întrebătoare,atunci se vor decide singuri, cu de la ei putere, dacă şi când vorsă facă şi ei ceva asemănător.
Unchiul lui Carl a făcut acest lucru în cel mai natural mod cuputinţă. Şi-a mâncat cu multă dezinvoltură bucata de pizza. Întimp ce făcea asta, Carl l-a putut observa şi a avut suficient timpla dispoziţie ca să-şi facă el însuşi o idee. Iar pizza fusese aşezată
astfel încât el să poată ajunge la ea.
Taţii sunt pentru copiii mici nişte declanşatori irezistibili deidei. Indiferent de ce face tata, simplul fapt în sine îl determină
pe copil să-i vină şi lui ideea să încerce.
