,,Ai plecat cu Ben la bunici şi ai uitat suzeta acasă?!" Mama
lui Ben dă dezaprobator din cap. Pentru mame, aşa ceva este
de neconceput! Ben are nouă luni şi are destul de des nevoie
de suzeta lui. ,,Cum se poate aşa ceva?"
Şi tatăl lui Ben se simte uşor vinovat. I-a fost într-adevăr
greu să-l liniştească pe Ben îară suzetă. ,,Of! Am uitat suzeta!",
şi-a dat el seama la un moment dat. Şi apoi au urmat încercările de a-l linişti - dându-i să mănânce, purtându-l în braţe
şi făcând eforturi să-i distragă atenţia. În final, Ben a adormit
în maşină - fără suzetă.
În timp ce Hannah s-a simţit exclusiv fericită pe umerii lui
tata, fără suzeta lui, Ben a trebuit să rezolve o problemă. Totuşi
asta nu înseamnă ca tata a făcut o „greşeală". Atât timp cât Ben
a reuşit, prin diverse încercări, să se liniştească puţin, a văzut că
aparent pot exista alternative la suzetă.
Dacă nu ar fi aflat acest lucru şi doar ar fi suferit în urma acestei experienţe, situaţia ar fi fost cu totul alta. Graniţa dintre provocare şi suprasolicitare este foarte fină. În cele din urmă, reacţia
copilului este cea care oferă răspunsul. Copilul va trage singur
propria concluzie despre ce a reprezentat pentru el experienţa
respectivă. Iar concluzia lui nu ar trebui să fie aceea că nu va mai
dori în viitor să plece împreună cu tata.
Dacă privim mai îndeaproape micile diferenţe de opinie între
părinţi, nici ele nu sunt chiar întâmplătoare. Dacă sau când, pentru cât timp şi în ce fel sunt utilizate căruciorul, suzeta ori altele
asemănătoare - acestea sunt teme larg discutate, iar răspunsurile depind de gradul de dezvoltare a copiilor. Şi, bineînţeles, şi
de felul în care părinţii percep acest curs de dezvoltare. În ceea
ce priveşte dezvoltarea lui Hannah, a sosit momentul pentru a
