înainte: ,,Ce spune Tina în carte?", îl întrebă el pe David.
David recită o rimă scurtă. ,,Şi ce-i răspunde găina?", întrebă
mama. David recită din nou o rimă. Apoi tatăl i-a înfipt suzeta
înapoi în gură.
Cam în acest fel s-a desfăşurat întreaga oră. De fapt, nu am
reuşit să-l cunosc deloc pe David în cadrul acestei prime şedinţe.
Nu a manifestat nimic din comportamentul de care părinţii lui se
plângeau, dar am putut să-i constat posibilele cauze.
Toate modurile în care copiii de vârsta lui se exprimă în mod
normal, la el nu puteau fi obseivate. Unde se aşeza, cu ce se juca,
ce-i făcea plăcere şi chiar ceea ce spunea: toate erau sub controlul grijuliu al părinţilor, care-i veneau astfel „în întâmpinare".
Comportamentul lui David semăna cu cel al unei mici marionete.
Când părinţii trăgeau de una din sfori, David făcea ceea ce îşi
doreau ei de la el. David nu avea aproape nicio ocazie de a fi „primul" la ceva ce-l privea pe el. Din această perspectivă, părinţii
erau într-un acord total unul cu celălalt.
Cât de strâns putea fi acest consens între părinţi am putut
vedea pe pielea mea în cadrul acestei întâlniri. Într-un anumit fel,
părinţii mi-au venit şi mie „în întâmpinare". Pentru ceea ce-mi
planificasem eu, nu a mai fost loc în discuţie, la fel cum nu era
