Tata nu-i ca mama
JOSEPHINE SCHWARZ-GERă
care are nevoie un bebeluş, acest lucru poate varia foarte mult dela un bebeluş la altul.
Uneori se poate descoperi cu ajutorul înregistrărilor videocă pur şi simplu sincronizarea dintre părinţi şi bebeluş nufuncţionează. Dacă bebeluşul are nevoie de un timp mai lungpână să reacţioneze, în anumite cazuri se poate întâmpla ca,atunci când el se uită din nou spre tată sau spre mamă, aceştia să
se fi retras deja, dezamăgiţi.
Doi bebeluşi mi-au rămas în mod special în minte. Unuldintre ei era o fetiţă care ne-a sabotat cu succes şi într-un modfoarte „rafinat" testul. Abia ce începuse mama să afişeze o expresie rigidă pe faţă, că bebeluşul a reacţionat cu totul neobişnuit.
În loc să se mire şi să încerce să atragă atenţia mamei dând dinpicioruşe şi scoţând sunete, a făcut ceva cu totul aparte. A strănutat într-un mod foarte sonor! Prompt, mama nu a mai pututrespecta planul stabilit şi i-a răspuns spontan: ,,Hapciu!". Nici eanu a mai avut încotro şi a început să zâmbească. Şi iată cum testulnostru s-a terminat în acel moment!
Celălalt bebeluş era un copil cu nevoi speciale. Lenny a suferit o hipoxie la naştere şi, din acest motiv, sănătatea lui era gravperturbată. Mama nu era deloc sigură că bebeluşul ei era capabilsă o recunoască. O asemenea situaţie reprezintă pentru mameo apăsare de nedescris! Când am propus să încercăm să lămurim acest lucru cu ajutorul testului nostru, nici noi nu am bănuitcum va reacţiona copilul. Ne-am uitat apoi împreună cu mama laînregistrarea -video şi am fost cu toţii extrem de mişcaţi. Mama aînceput chiar să plângă.
Ceea ce s-a văzut pe înregistrare a fost următorul lucru: cândmama a întrerupt comunicarea, reacţia lui Lenny a întârziatpuţin, dar a fost una tipică. Întâi părea că se miră. Apoi a scoscâteva gângureli pentru a atrage atenţia asupra lui şi chiar a datpuţin din picioare. Pentru că mama în continuare nu reacţiona,
