are legătură cu tonalitatea vocii. Un adult care ascultă cu atenţie opersoană care se lamentează poate detecta în vocea ei o anumită
linie melodică, absolut tipică. Este o linie monotonă, repetitivă,marcată de o subliniere accentuată la începutul frazei: ,,Iar a făcutasta şi asta ... ".
Dacă bebeluşii umani îşi exprimă de la bun început opreferinţă atât de naturală pentru oameni şi dacă nou-născuţiisunt înzestraţi cu nişte capacităţi de comunicare atât de bogate,atunci acest lucru trebuie să aibă o semnificaţie aparte. Rezultateleimpresionante obţinute de cercetarea neonatologică i-a determinat pe cercetători să-şi îndrepte tot mai mult privirea către cei maiimportanţi parteneri de comunicare ai bebeluşului - părinţii.
Există în cazul lor ceva de genul unui comportament optim?
Doar dintr-o simplă examinare a modului în care adulţiivorbesc cu un bebeluş, cercetătorii au descoperit ceva important. Ei au observat că avem un corespondent în oglindă: şi noi,adulţii, avem anumite capacităţi verbale speciale în relaţia cubebeluşii, doar că nu ne dăm seama de ele. Cercetarea neonatologică a dezvăluit faptul că le vorbim bebeluşilor altfel decât levorbim adulţilor.
,,Buuuuună dimineaaaaaţa!" şi, imediat încă o dată, cu o accentuare ceva mai slabă pe litera „a": ,,Bună dimineaaaţa!" Deschidemlarg ochii şi ne păstrăm exagerat de mult zâmbetul pe faţă. Ceeace studiile neonatologice descriu ca „vorbirea de bebeluş" şi „faţajucăuşă" nici măcar nu e conştientizat de adulţii care folosescaceste moduri de exprimare. Nu considerăm că ar trebui să discutăm despre ceva ce ne vine să facem în mod intuitiv şi natural.
Puteţi încerca proba contrarie, salutându-vă şeful într-odimineată în acest fel. Si el va face niste ochi foarte mari! Dar
'
'
,
dintr-un cu totul alt motiv.
Cuplul de cercetători format din Hanus şi Mechthild Papousekeste cel care s-a ocupat intens de aşa-numitul „comportament
