a făcut ceva surprinzător: Lenny, cel cu grave dizabilităţi, nu adat semne că se distanţează de situaţie, ci a început să o imitepe mamă. A făcut exact ceea ce făcea şi ea. A rămas la fel de tăcutca mama şi cu privirea fixă, ca ea. S-ar putea spune că Lennyera cel care îi arăta mamei lui „faţa nemişcată". În momentul încare mama s-a îndreptat din nou spre el, plină de afecţiune, şi ela reacţionat la fel. Deşi cu o uşoară întârziere, s-a putut vedeaclar că el o întâmpina cu bucurie. E uşor de imaginat ce uşurareimensă a reprezentat pentru mamă această reacţie a bebeluşuluiei bolnav! Lenny o recunoştea foarte bine!
DESPRE DEZVOLTAREA LIMBAJULUI
Unul dintre cele mai importante mijloace de comunicare pe carele avem la dispoziţie este limbajul. Ca atare, lingviştii s-au ocupatfoarte intens şi într-un mod vast de procesul de achiziţie a limbajului. Rezultatul surprinzător al acestor preocupări a fost faptulcă bebeluşii vin pe lume cu un limbaj internaţional!
Până la vârsta de zece luni, bebeluşii sunt capabili de unlucru pe care noi, adulţii, nu-l mai putem face: ei pot auzi în moddiferenţiat toate sunetele limbajului uman. Dintre acestea facparte clicurile limbilor africane, vocalele limbilor europene, darşi diferenţele de tonalitate ale limbii chineze. Să luăm, de exemplu, anecdotele cu chinezi şi europeni, în care chinezii nu pot facediferenţa de pronunţie între sunetele R şi L. Dar ei nu reuşesc să
facă acest lucru dintr-un motiv foarte simplu: chinezii adulţi nupot auzi diferenţa între R şi L. Bebeluşii chinezi în vârstă de până
la zece luni sunt capabili de acest lucru. Dar putem adăuga: ,,încă".
Pentru că la sfârşitul primului an, mai exact în a zecea lună deviaţă, această capacitate se pierde. Cu alte cuvinte, sunetele care nu
®
Tata nu-i ca mama
JOSEPHINE SCHWARZ-GERO
sunt folosite în limba maternă reprezintă o cunoaştere inutilă. Deciorice bebeluş devine, la această vârstă, specialist în limba maternă.
Neurocercetătorii denumesc acest proces cu termenul de use it,
or lose it - ,,foloseşte-l sau scapă de el". Fenomenul descrie un principiu general de funcţionare a creierului nostru, fenomen întâlnitşi în cazul adulţilor în alte arii. Privind lucrurile mai de aproape,copiii nu învaţă de fapt limba lor maternă, ci le uită pe celelalte.
De aceea, pentru familiile bi- sau multilingve, se recomandă să sevorbească cu bebeluşul în aceste limbi încă de la început. Cel maibine este ca părintele să-i vorbească bebeluşului în limba pe care elînsuşi a auzit-o şi a vorbit-o pe vremea când era copil mic.
Auzul înalt diferenţiat al copiilor mici, care au capacitatea de aauzi mai mult decât noi, adulţii, pare adecvat pentru a explica şiun alt fenomen care le atrage constant atenţia terapeuţilor de copii.
Dacă mama vorbeşte despre ceva apăsător pentru ea, bebeluşulîncepe să plângă. Timbrul şi sonoritatea vocii sunt pentru bebeluşio importantă sursă de informaţie. Se relaxează la pălăvrăgeala lipsită de griji a părinţilor, le place să fie înconjuraţi în viaţa de zi cuzi de un nor sonor şi uneori adorm în mijlocul unei învălmăşeli devoci familiare. Dacă receptează în imediata lor apropiere stres, frică
sau mânie, devin la rândul lor neliniştiţi şi uneori încep chiar să
plângă. Ei par să aibă capacitatea de a auzi emoţiile. Într-adevăr, eleinfluenţează şi muşchii aparatului de vorbire. Crainicii şi cântăreţiiştiu foarte bine acest lucru. Dacă sunt emoţionaţi, vocea le poatedeveni dintr-odată răguşită şi poate suna altfel.
În secţia �oastră, noi recomandăm adesea să nu se vorbească
în faţa copilului despre grijile şi problemele părinţilor. (Ceea cepoate fi, într-adevăr, foarte greu de realizat.) În cazul copiilorde peste şapte luni, această recomandare a devenit cuvânt deordine, pentru că la această vârstă copiii pot înţelege deja părţidin conţinutul discuţiei. Dar a trebuit să impunem această regulă
chiar şi în cazul unor bebeluşi foarte mici. Probabil că acest lucru
