De exemplu, una dintre întrebările noastre născute din practică
este de ce unii bebeluşi se distanţează adesea faţă de părinţii lor.
Există şi acest fenomen. ,,Bebeluşul meu nu mă priveşte!", spununeori mamele şi se alarmează. Ceva nu este în regulă cu el! Unelese tem chiar că bebeluşii lor nu le iubesc! Acest comportamentcurios al bebeluşului o poate face pe mamă să se simtă respinsă.
Referitor la acest subiect, se poate spune că toţi bebeluşii aunevoie de o comunicare plină de afecţiune. Dar încă de la începutbebeluşii pot fi foarte diferiţi între ei în ceea ce priveşte întrebarea: ,,Cât de mult au nevoie de acest lucru, cât de des, cât timp şicu ce intensitate?". Şi printre bebeluşi există potenţiali vorbăreţisau taciturni autosuficienţi.
În plus, un bebeluş de câteva luni care are nevoie de o pauză
nu poate pur şi simplu să se ridice şi să meargă într-o altă cameră,unde să închidă uşa în spatele lui. Nu poate nici să spună: ,,Acumam nevoie de puţină linişte!". Deci ce fac bebeluşii? Ei rezolvă
altfel acest gen de lucruri. Încep să se distanţeze şi să se uite înaltă parte. Unii îşi îndreaptă privirea spre orizont, ca şi cum arprivi într-un fel de „nirvana a bebeluşilor".
A-l urmări în astfel de situaţii cu faţa pe bebeluş, a pătrunde,din nou, în câmpul său vizual când el tocmai şi-a întors privirea, doar pentru a putea pălăvrăgi în continuare cu el, nu rezolvă
nimic. În special bebeluşii care percep foarte intens ceea ce seîntâmplă în jurul lor şi sunt foarte atenţi la lumea lor înconjurătoare au nevoie de multe pauze. Într-un fel, putem compara acestlucru cu modul de operare al unui calculator. După introducereamai multor date, computerul are nevoie la un moment dat de opauză pentru a putea funcţiona din nou. Tot ce avem de făcut estesă aşteptăm. Cât de dese şi cât de lungi ar trebui să fie pauzele de
