aşezate în faţa bebeluşilor, dar fără să-şi mişte faţa. Trebuie să
evite contactul vizual cu ei şi să privească fix ( adică nemişcate)pe deasupra creştetului lor. Totodată, nu au voie să reacţionezela semnalele bebeluşilor.
În mod normal, bebeluşii remarcă imediat că se întâmplă ceva.
În momentul în care începe „pauza de transmisie", bebeluşiiîncearcă de îndată să o contracareze. Pentru a capta interesulmamei, îşi îndreaptă întâi toată faţa către ea, dau din picioare,zâmbesc, scot sunete, gânguresc şi îşi pun în aplicare întregulprogram de flirt specific unui bebeluş. Dacă eşuează, se retragdezamăgiţi pentru scurt timp şi apoi încearcă din nou, plini desperanţă. Dacă eşuează din nou, unii dintre ei se întristează profund. Resemnaţi şi mâhniţi, renunţă în cele din urmă şi se retrag.
Unii încep chiar să plângă.
Putem afla şi de la mame amănunte despre felul în care se simtbebeluşii. Şi ele par să simtă acelaşi lucru ca bebeluşii lor. După
test, ele relatează cât de insuportabile li s-au părut aceste câtevaminute, despre senzaţia de a-şi fi părăsit bebeluşul la greu şi despre un puternic sentiment de eliberare când în sfârşit au avut voiesă reacţioneze. Şi totul nu a durat mai mult de trei minute!
Faptul că bebeluşii se pot pierde cu firea în faţa indisponibilităţii afective a mamei şi faptul că se pot simţi atât dedezamăgiţi şi de doborâţi de eşecul încercărilor lor de a intraîn contact cu mama are o semnificaţie aparte pentru taţi.
La modul cel mai general, ea se referă la dispoziţia de bază amamei, dispoziţie asupra căreia taţii exercită o influenţă puternică şi directă. Starea afectivă a mamei determină starea afectivă a bebeluşului. Tot ceea ce o apasă pe mamă îl va apăsa şipe bebeluş.
DEPRESIA POST-PARTUM
La o scară foarte largă, acest fenomen se referă la tabloul clinic al depresiei postnatale. 15% dintre mame suferă de această
afecţiune psihică care apare în primul an după naştere. Ea semanifestă printr-o dispoziţie depresivă, lipsa plăcerii, îngrijorare sau chiar trăirea unor sentimente de vinovăţie. Această starepoate dura mai multe săptămâni sau chiar luni. Mamele suferindenu pot dormi, nu au apetit şi sunt lipsite de energie.
Specific acestei afecţiuni este faptul că nu este vorba doar despre un singur pacient, mama, ci despre doi: şi bebeluşul este directafectat.
Depresia se transmite. Chiar şi pentru un adult poate fi iritant să interacţioneze cu o persoană care suferă de depresie acută.
