p
® p �
Tata nu-i ca mama
JOSEPHINE SCHWARZ-GERO
testează fără cuvinte pe noi, mai târziu. Unele acţiuni întreprinsede copiii mici sunt de fapt nişte întrebări adresate nouă. Cândîşi urmăresc un scop, şi ei fac întâi ceva şi apoi observă reacţia
noastră (vezi capitolul „Conexiuni cu sens" din partea a treia, înspecial subcapitolul „Autodeterminarea").
În cadrul cercetării neonatologice, principiul lui a face
ceva, adică al creării unei situaţii şi apoi al urmăririi reacţieibebeluşului, a fost aplicat în mod sistematic. Dar bebeluşii pot fişi lăsaţi să facă ei ceva, de exemplu să mişte, dând din picioare,un obiect mobil legat de unul dintre picioruşe. Chiar şi bebeluşiide numai două luni se prind repede: dau din picioare, dau dinpicioare şi chestia aia se mişcă! Este adevărat că interesul slăbeştedupă un timp, însă dacă li se arată după câteva zile acelaşi obiectmobil, bebeluşii încep imediat să dea din piciorul „corect". Suntdeci capabili de amintire. Dacă li s-a arătat, în schimb, un altobiect mobil, unul nou, nu au reacţionat la fel.
Ocazia de a face ceva li s-a oferit bebeluşilor şi în cadrul altorteste. De exemplu, au putut să cupleze sau să decupleze aparatetehnice printr-un supt prelungit al tetinei. Biberonul a fost legatde un difuzor şi cei mai mici bebeluşi puteau arăta astfel ce fel demuzică, sunete sau voci ascultau cu plăcere. Cu cât sugeau maiputernic sau un timp mai îndelungat, cu atât mai mult îşi puteauasculta „programul preferat".
Punându-le tot mai multe întrebări noi, în acest fel, bebeluşilorde toate vârstele, au apărut nişte răspunsuri foarte interesante.
SEMNIFICAŢIA CHIPULUI
Bebeluşilor le plac oamenii. Dacă sunt lăsaţi să aleagă între imagini cu chipuri sau cu lucruri, aleg surprinzător de des imaginile cu feţe. Dacă sunt lăsaţi să aleagă între imagini înfăţişând un
străin sau mama, le aleg pe cele cu mama. Pentru bebeluşii micinu există nimic mai interesant decât mama lor. Cel mai mult leplace să-şi miroasă mama, iar nou-născuţii pot recunoaşte mirosul „corect" al laptelui de mamă. Lăsaţi să aleagă între diversevoci, vor alege, bineînţeles, vocea mamei.
Descoperirea că nou-născuţii sunt capabili să facă asemeneadiferenţe a fost cu adevărat uluitoare. Ea a orientat tot mai multatenţia cercetătorilor asupra temelor legate de relaţii şi de comunicarea interpersonală. Oare ce alte surprize mai pregăteşte cinevacare, de mic, pare să fie atât de înalt specializat în domeniul umanşi prezintă preferinţe atât de clare? În 1975, cercetătorul în domeniul neonatologiei Andrew N. Meltzoff a efectuat câteva teste demimică pe nou-născuţi, teste devenite între timp celebre. A reieşitcă bebeluşii în vârstă de doar câteva zile puteau imita expresiilefeţei unui adult. Dacă, de exemplu, cel din faţa lor scoate limba,deschide gura sau îşi mijeşte ochii, cei mai mici dintre ei sunt dejacapabili să imite ceea ce văd. Bineînţeles, şi în acest caz, bebeluşultrebuie să se afle într-o stare de atenţie relaxată, iar adultul să fieîntr-o rază vizuală clară pentru el. (Acest lucru a condus imediat laalte întrebări. Dar de unde ştie bebeluşul că şi el are ceea ce vede lacelălalt? De unde ştie că şi el are ochi, gură şi limbă? Doar nu s-avăzut niciodată în oglindă! Subiectul neuronilor-oglindă depăşeşteînsă cadrul de discuţie al acestei lucrări.)Direcţia şi durata privirii bebeluşilor nu are de-a face doar cuanumite obiecte sau cu gândirea. Când oamenii se privesc unii pealţii în ochi, de multe ori este vorba despre altceva, ceva foarteimportant - despre emoţii.
Oare li se aplică şi bebeluşilor gestul îndrăgostiţilor de a seprivi cu drag în ochi? Oare bebeluşii sunt în stare să remarce cândo astfel de situaţie, plină de afecţiune, este brusc întreruptă? Saucând celălalt nu mai este prezent cu mintea şi nu mai este disponibil emoţional? A-l privi pe celălalt în ochi nu înseamnă doar
