Tata nu-i ca mama
JOSEPHINE SGHWARZ-GERO
pe cineva care să le scutească din când în când de rolul lor demamă. Însă pentru taţi, acest rol matern devine tot mai nepotrivit şi mai neplăcut. În căutarea unor strategii care să li se potrivească lor pentru rolul de tată, ei se simt adesea exact aşa cumse simt copiii în această fază de dezvoltare. Chiar şi reacţiile lorpot aminti de cele ale unor copii. Doar că ele se manifestă faţă
de partenera lor. Pot apărea conflicte deschise sau chiar gesturide luptă între parteneri, dar şi atitudini de refuz, de retragereşi de resemnare.
Dacă privim cazul lui Sarah, ambii părinţi au dreptate în felullor. Mama este îndreptăţită să considere că soluţia are o oarecarelegătură cu tatăl. Iar tatăl are dreptate să pună sub semnul întrebării strategiile materne. Chiar şi modul ambivalent în care tatălîncepe să pună aceste întrebări defineşte foarte bine ceea ce seîntâmplă. Nu se pune problema că soluţiile validate până acum demamă şi-ar pierde valoarea. Dar multe dintre ele alunecă treptatşi tot mai mult pe locul al doilea.
Ce se cere acum ţine de domeniul de specializare altatălui - schimbarea!
Începe ceva nou. Dar ce?
Bineînţeles că nu vorbim imediat despre o expediţie la PolulNord! Totul începe cu paşi mici. Multitudinea de detalii legatede interacţiunea directă cu copiii de această vârstă este atât dediversă, încât i se va dedica o secţiune întreagă din carte. înprincipiu, este vorba despre anumite reguli de început, asemănătoare celor valabile între adulţi, de un anumit mod de a-i vorbicopilului şi de respectul arătat spaţiului său personal. Printreacestea se numără şi deciziile proprii luate de copil cu privire lael însuşi, dar şi facilitarea iniţiativei proprii şi a planurilor luide acţiune.
Din punct de vedere practic şi logistic, se pune mai întâi detoate problema timpului petrecut de tată împreună cu copilul.
