34 Limbaj şi comunicare. Elemente de pragmatică lingvistică
receptorul va furniza informaţia fără intervenţia emiţătorului. În cazul sfatului, emiţătorul trebuie să aibă motive pentru a considera că
acţiunea propusă va fi în favoarea receptorului, neexistând pentru nici unul dintre colocutori certitudinea că altfel receptorul va face acţiunea respectivă . În cazul salutu l u i , condiţia prel iminară o constituie întâlnirea dintre emiţător şi receptor. Performarea oricărui act ilocuţionar presupune considerarea condiţiilor preliminare ca s a t i s f ă c u t e .
C o n d i ţ i i l e d e s i n c e r i t a t e definesc acele cerinţe privind convingerile, sentimentele, intenţiile emiţătorului care sunt considerate adecvate pentru un anumit tip de act. Pentru solicitare, de exemplu, condiţia de sinceritate este ca emiţătorul să dorească în mod real îndeplinirea de către receptor a acţiunii solicitate; pentru afirmaţie - emiţătorul trebuie să creadă ceea ce asertează; pentru întrebare trebuie ca emiţătorul să dorească în mod real obţinerea informaţiei solicitate; pentru sfat - emiţătorul trebuie să creadă în mod real că acţiunea la care se referă actul e în favoarea receptorului; salutul nu are condiţie de sinceritate.
C o n d i ţ i a d e s p e c i fi c a re a c q n ţ i n u t u l u i p ro p o z i ţ i o n a l formulează restricţii asupra acestei componente a actului comunicativ. Pentru solicitare, ordin sau sfat, enunţul trebuie să exprime o acţiune viitoare a receptorului; pentru promisiune - o acţiune viitoare a emiţătorului; afirmaţia sau întrebarea pot avea orice conţinut propoziţional. Salutul nu are nici o condiţie de acest fel, neexprimând un conţinut propoziţional, ci având numai o valoare fatică.
7. Clasificarea actelor ilocutionare
Conceptul de act ilocutionar poate deveni operant numai dacă
'
'
se încearcă reducerea marii diversităţi a actelor posibile la un număr finit de clase, stabilite în raport cu anumite criterii. Varietatea criteriilor luate în consideraţie a avut ca .rezultat soluţii taxonomice diferite.
7.1. Astfel, ipoteza performativelor explicite l-a condus pe J . Austin spre o schemă de clasificare a actelor care, aşa cum observă
J. Searle, are în vedere, de fapt, verbele performative şi cazul particular al unei limbi: engleza. Austin distinge cinci clase:
