atitudinea implicată de acea procedură, iar în cazul uneiproceduri inaugurale, participanţii trebuie să intenţionezesă se comporte în consecinţă;
C participanţii trebuie să se comporte ulterior în mod 2 corespunzător celor implicate de procedură (ibid., 1 4-15).
Încălcarea acestor condiţii, numite c o n d i ţ i i de r e u ş i t ă (engl.
felicity conditions), determină un anumit tip de „nereuşită" (infelicity)
a actului. Deficienţele de procedură sau de execuţie sunt consideratede Austin r a t e u r i ( engl. misfires), care fac ca actul şă fie vid, fiepentru că nu este recunoscut de participanţi (încălcarea condiţiei A),fie pentru că este viciat (încălcarea condiţiei B). Nerespectareacondiţiei de sinceritate (C) este considerată a b u z, actul respectivdevenind fals (ibid., 1 6-1 8). În realitatea comunicării, nereuşita esteadesea rezultat al încălcării simultane a mai multor condiţii. J. Austin precizează, de asemenea, că nu numai actele convenţionale potfi nereuşite, ci şi aserţiunile. Un enunţ ca Actualul rege al Franţei e
chel este vid prin faptul că se referă la ceva inexistent (altfel spus,pentru că e fals) (ibid., 1 9-20). Cazurile în care nu dispunem de ni�iun fel de indicii pentru a decide care este sensul performativ al unuienunţ (sau chiar dacă un asemenea sens există) sunt asimilate deJ. Austin cu încălcarea condiţiei B (deci cu performarea incompletă)sau chiar cu încălcarea condiţiei A (prin folosirea unei procedurineconsacrate).
Se observă că, spre deosebire de criteriul adevărului propoziţional,în virtutea căruia un enunţ poate fi caracterizat numai prin două valori
