Michel Foucault
în intervenţia sa din martie 1967 la seminarul coordonat de Raymond Aron la Sorbona, Foucault evocă „istoria ideilor, aşa cum a fost practicată până acum (Baltimore)" şi menţionează proiectul de a-i retrasa „configuraţia epistemologică"
(BNF, Fondul Foucault, cota NAF 28730, Cutia 55, dosarul 1 O).
Despre importanţa pentru Foucault a acestor două referinţe la Hazard şi la Lovejoy, vezi David Simonetta, ,,Michel Foucault, le rapport de l'archeologie a l'histoire des idees eclaire par l'etude de manuscrits inedits", în David Simonetta şi Alexandre de Vitri (coord.), Histoire et Historiens des idees. Figures, methodes, problemes, Paris, Editions du College de France, 202, pp. 221-242.
11. Foucault se gândeşte aici la abordările lui Martial Gueroult (1891-1976) şi Jules Vuillemin (1920-2001 ), care vor fi evo
cate de mai multe ori în continuarea manuscrisului. Fără să-i numească vreodată explicit, Foucault pare uneori să le trateze poziţiile ca şi cum ele s-ar încrucişa, urmând astfel dorinţa lui Vuillemin însuşi, care s-a proclamat întotdeauna un discipol al lui Gueroult. Există totuşi diferenţe între cei doi, diferenţe pe care Vuillemin le va explicita doar în cărţile sale din anii 1980 (I. Vuillemin, Necessite ou Contingence. L'aporie de Diodore et Ies systemes phi/osophiques, Paris, Minuit, 1984; id., What Are Philosophical Systems?, Cambridge, Cambridge University Press, 1986) şi pe care Foucault pare totuşi să le indice în acest pasaj: ele se referă mai ales la privilegiul pe care istoria filosofiei îl acordă operei considerate în singularitatea ei şi la închiderea descrierii sistemelor filosofice care îşi manifestă unitatea şi coerenţa prin structurile lor formale. Aceste remarci vor fi reluate în manuscris, atât în Capitolul 8 (,,Cele două modele ale discursului", infra, pp. 142-162), cât şi, mai aprofundat, în Capitolul 1 O (,, Descrierea filosofiei", infra, pp.
193-201 şi pp. 209-213), unde Foucault se apleacă asupra
,,comentariului unei filosofii, ceea ce se numeşte în mod curios «istoria» ei, prin prisma unei comparaţii între propria metodă arheologică şi metoda utilizată de Gueroult şi Vuillemin (vezi infra, p. 196; nota 4 din cap. 8, pp. 162-164, şi nota 3
din cap. 1 O, pp. 213-216). Despre relaţiile şi diferenţele dintre 74
