Corneliu Porumboiu
161
oraş. Mie mi-a picat foarte bine toată povestea aia. Sincer, nici n-am crezut _că voi lua premiu acolo; am fost foarte surprins.
Când faci filme, mai ales în şcoală, încerci foarte mult. Eu asta am făcut: am încercat diverse tehnici de povestire (filme la persoana întâi sau a treia), am scris un scenariu de lungmetraj .. .
Am încercat foarte mult şi am avut timp să-mi dau seama, în cei patru ani de studenţie, ce vreau să spun cu adevărat, ce înseamnă un scenariu, cum să filmez un scenariu, cum să separ munca de scenarist de cea de regizor sau cum să lucrez cu actorii. Practic, până la Visul lui Liviu, toate filmele au fost pentru mine doar nişte exerciţii. Bineînţeles că în fiecare poveste am pus foarte mult şi fiecare dintre ele mă reprezintă. Dar la Visul lui Liviu am avut o cu totul altă ambiţie în suflet. Voiam să fie filmul meu de diplomă, şi nu s-a putut, pentru că era vorba de un buget prea mare. Aveam nevoie de bani de la CNC, dar nu putea să fie o coproducţie UNATC-CNC, aşa că am aplicat cu el la concursul CNC şi am făcut Călătorie la oraş pentru diplomă. Când am început şcoala, eram conştient că, atunci când o termin, trebuie să ştiu tot ce înseamnă film, să cunosc toate etapele meseriei. Şi de asta am lucrat foarte mult timp în facultate.
De ce crezi că poveştile tale, aduse pe ecran, au atâta succes? Ce crezică-i atrage pe spectatori?
Sincer să fiu, nu ştiu, probabil, poveştile în sine. Eu zic că, dincolo de scriitura în sine şi de subiect, ştiu bine să povestesc în ce mod vreau. Pe de altă parte, cred că poveştile mele sunt foarte sincere şi de asta plac.
Porneşti mereu de la fapte reale?
Da, pornesc de la situaţii pe care le văd efectiv. Eu cred că în România de azi subiectele vin ele spre tine, nu trebuie să le
