amuzante?
Lucrând mult cu actori neprofesionişti, întâmplările haioase au fost inevitabile .. . Şi prea multe pentru a putea fi enumerate toate. La Telefon în străinătate, de exemplu, i-am spus personajului principal să se îndepărteze de cameră până spun „Stop".
Eram lângă Palatul Telefoanelor, era vară şi foarte cald, iar el, supraponderal şi transpirat. Omul, binevoitor, a luat-o în jos pe Calea Victoriei, eu m-am luat cu altele şi am uitat să spun „Stop"
sau am spus prea încet, aşa că a trebuit să-l recuperăm după ce făcuse cam un kilometru, pe căldura aia infernală. După aceea, efectiv, a dat gata o bere în trei secunde. LaAjutoare umanitare
am folosit multă figuraţie din sat. Filmările s-au întins de-a lungul a cinci zile, iar eu le-am zis oamenilor să vină tot timpul îmbrăcaţi în aceleaşi haine, pentru a păstra racordul. Într-o dimineaţă, mulţi au apărut îmbrăcaţi curat şi cu alte haine. Când i-am luat la rost, mi-au răspuns: ,,Ştim, ştim, da' azi e duminică". Şi multe altele.
Care ţi se pare cea mai importantă realizare de până acum a regizorului Hanno Hăfer?
Hanno Hăfer
67
Filmele pe care nu le-am făcut, pentru că nu meritau să fie făcute.
Ce proiecte de film ai în acest moment şi când crezi că se vor concretiza ele?